spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeLocal BTAmenzi de 65.000 de lei pentru comuna cu cele mai puține deșeuri...

Amenzi de 65.000 de lei pentru comuna cu cele mai puține deșeuri colectate de la populație

Primăria comunei Concești, care în prima jumătate a acestui an a atras atenția autorităților de mediu cu gradul redus de colectare a deșeurilor, s-a ales cu două amenzi care totalizează 65.000 de lei. Sancțiunile au fost aplicate de către comisarii de mediu, cu ocazia unui controlul tematic, care a avut loc pe 5 august a.c., control planificat și dispus prin circulara pentru verificarea stadiului pentru verificarea stadiului de realizare a măsurilor prioritare de guvernanță privind gestionarea deșeurilor municipale și a stării de salubrizare a localităților. Astfel, în cadrul Unității Administrativ Teritoriale Concești, comisarii de mediu din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Botoșani au constat că măsurile stabilite la controlul anterior nu au fost realizate în totalitate și la termen.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

„La verificarea documentelor relevante privind colectarea, transportul, valorificarea, eliminarea deșeurilor municipale la nivelul comunei Concești, pentru anul 2021, s-a constat că nu s-a realizat colectarea deșeurilor de hârtie, metal, plastic și sticlă. Gradul de colectare a deșeurilor municipale de la populație este extrem de redus, pentru anul 2021 fiind colectată o cantitate de 1,56 tone deșeuri la o populație de 1700 locuitori”, a arătat Cristina Kashyap, șeful Comisariatului de Mediu Botoșani.

Pentru remedierea neconformităților constatate s-au stabilit un număr de 5 măsuri cu termen și s-au aplicat două sancțiuni contravenționale în cuantum de 65.000 lei. Comisarii de mediu atrag atenția că, în conformitate cu prevederile OUG nr. 92/2021, art. 66, alin. (1), lit. b „constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 5 ani sau cu amendă următoarele fapte – „neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport,valorificare sau eliminare a deşeurilor periculoase”.

Situația din comuna Concești a fost abordată și în cadrul ședinței Colegiului Prefectural din 30 iunie a.c.. Atunci, directorul executiv al Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Botoșani, Eugen Mateciuc, atrăgea atenția că această comună ar fi înregistrat 0 kilograme de deșeuri. „În bazele noastre de date pe care le gestionăm apare un UAT (n.r. – unitate administrativ teritorială) care nu generează deșeuri. Operatorul care își desfășoară activitatea în zonă spune că este „zero”. Este vorba de comuna Concești. Este singura comună care nu generează deșeuri. Trebuie văzut – are sau nu are contract cu operatorul – pentru că mi se pare că domnul primar este rupt de realitate pentru că, în raportări spune că toată populația este deservită, și în realitate nu generează nimic și operatorul raportează la rândul său „nimic” ca fiind colectat și ridicat de pe raza comunei Concești”, a spus Eugen Mateciuc în cadrul ședinței Colegiului Prefectural. De partea cealaltă, reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu (GNM) – Comisariatul Județean Botoșani au precizat că vor face verificări pentru a se stabili ce se întâmplă în realitate acolo. „Noi am reacționat anul trecut când am depistat eliberarea de către administrația publică locală a deșeurilor în afara amplasamentelor autorizate. A primit sancțiune și măsuri. La momentul în care vom ajunge din nou la această comună vom continua cu măsurile pe care le-am luat”, a spus atunci Lucia Ureche, reprezentantul GNM Comisariatul Județean Botoșani. La începutul lunii, comisarii de mediu au făcut verificări și au aplicat cele două sancțiuni.

Totuși, situația nu era nouă. Într-un raport de mediu întocmit anul trecut de Consiliul Județean (CJ), pentru revizuirea Planului Județean de Gestionare a Deșeurilor, se menționa că este necesar ca în cadrul ADI Ecoproces să se analizeze modul de prestare a serviciilor de către operatorul de pe acea zonă, problema necolectării deșeurilor din comuna Concești având un impact negativ asupra controlului gestionării deșeurilor întrucât „nu se cunoaște modul de eliminare a deșeurilor, cantitățile eliminate și contabilizarea costurilor”. În acel raport se mai menționa că prin intervenția autorităţilor competente (Garda de Mediu, Direcția de Sănătate Publică și structurile Ministerului Afacerilor Interne) comuna Concești va reintra, până la începutul anului, în circuitul legal al gestionării deșeurilor.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer fragmentat
-0 ° C
-0 °
-1.1 °
83 %
2.7kmh
75 %
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
3 °
mie
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...