Un autoturism care se deplasa pe strada Primăverii din municipiul Botoșani a fost cuprinsă de flăcări, în urmă cu puțin timp. Șoferul a observat că iese fum de sub capotă, a oprit imediat și a cerut ajutor la 112.
„Ajunși la fața locului cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, pompierii au constatat că ardea partea din față a mașinii, existând pericolul de propagare a flăcărilor și la alte autoturisme parcate în zonă”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Incendiul a fost stins în limitele găsite.Cauza probabilă o constituie scurtcircuitul.
Pentru a preveni astfel de evenimente, respectați următoarelor măsuri:
✔ verificaţi instalaţia electrică;
✔ nu faceți improvizații la instalația electrică;
✔ asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;
✔ verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;
✔ verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.