Prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă, a anunțat, sâmbătă, că tranzitul camioanelor prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Stânca-Costești s-a îmbunătățit în ultimele 24 de ore. După discuțiile de vineri, el s-a deplasat sâmbătă dimineață din nou în PTF Stânca, pentru a evalua situația referitoare la fluxul camioanelor cu marfă, iar la finalul a apreciat că ar exista o îmbunătățire a situației pe fondul unei activități continue a angajaților Direcției Sanitar- Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), cei care asigură controlul fito-sanitar la frontieră.
„Capacitatea de procesare a camioanelor este în creștere. Pe parcursul nopții trecute au fost îndeplinite formalitățile vamale pentru 21 de camioane, față de noaptea precedentă când nu s-a lucrat, deoarece programul reprezentantului DSVSA era doar până la ora 20. Reprezentanții Biroului Vamal de Frontieră Stânca-Costești urmează să se organizeze mai bine. Asta aștept de la ei și asta le-am solicitat. Monitorizez în continuare evoluția, fiind o situație în dinamică. Îmi doresc ca pe parcursul zilei de astăzi (sâmbătă – n.red.) să avem o îmbunătățire în comparație cu zilele anterioare. Din păcate, logistica de aici nu este pentru un flux foarte mare de tranzit. Încerc să găsesc soluții împreună cu cei de la Vamă și de la Poliția de Frontieră ca să fluidizăm această trecere pe barajul de la Stânca- Costești, baraj care este un obiectiv strategic motiv pentru care nu este permisă staționarea”, a afirmat Cornilă.
Chiar și cu intervenția prefectului, timpul petrecut de șoferii de camioane în PTF Stânca se ridică la aproape o oră. Asta pentru că ar fi nevoie de o „sincronizare” cu partea moldovenească, întrucât camioanele nu pot aștepta pe podul de pe barajul Acumulării Stânca-Costești. Astfel, tranzitul se face regulat într-un număr de 5 camioane, după care se procesează și se dau drumul la următoarele. Camioanele stau în Punctul de Trecere a Frontierei de la Costești (Republica Moldova), sunt procesate, verificate, după care intră într-o zonă de așteptare și după sincronizare, trec pe baraj, sunt verificate la noi și merg mai departe. „Tranzitul frontierei de stat de către camioanele ce transportă cereale implică verificări făcute de Poliția de Frontieră, Vamă, DSVSA și un broker. Dacă șoferul camionului are toate documentele în regulă, tot procesul de verificare durează aproximativ 40-45 de minute”, a explicat prefectul județului, Sorin Cornilă.
Aproximativ 200 de camioane cu marfă, în special cereale din Ucraina, erau blocate vineri, în Punctul de Trecere a Frontierei Costești (Republica Moldova), din cauza comodității vameșilor botoșăneni care permiteau intrarea în țară a unui număr redus de camioane moticat de faptul că acestea nu pot aștepta pe pod efectuarea formalităților din intrare pe teritoriul României. Deși oamenii așteptau de zile întregi să intre în țară cu cerealele aduse din Ucraina, vameșii preferau să caute nod în papură doar pentru a-și ușura munca. Situația revoltătoare a ieșit la iveală vineri, când, disperați că nu sunt luați în seamă de autorități, șoferi de pe TIR-uri au decis să anunțe presa. A urmat apoi vizita în PTF Stânca a prefectului Sorin Cornilă, care a scos la iveală că reprezentantul DSVSA avea program numai până la ora 20, iar din acest motiv noaptea treceau prin vamă numai camioanele care nu aveau mărfuri perisabile. Ba mai mult, în timpul zilei, intrau cam 3-4 camioane pe oră, vameșii invocând faptul că șoferii nu ar avea documentele în regulă pentru marfa transportată, deși transportatorii trecuseră procedurile vamale din Republica Moldova. Apoi vameșii au invocat că nu ar exista spații în care să fie verificate camioanele, deși ulterior s-au găsit două soluții. Cert este că cei din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au preferat să nu anunțe pe nimeni, nici măcar forurile superioare, preferând să muncească la cote reduse și invocând lipsa de soluții, fără să schițeze nici măcar cel mai mic gest că ar încerca să-i ajute pe oamenii care stăteau de trei zile în mașini și așteptau să intre în țară. De altfel, cam aceasta este reacția bugetarilor care, puși în situația să muncească mai mult în folosul oamenilor, invocă mai întâi că „nu se poate”, cauza fiind „procedurile”.