Interesul pentru rezervarea locurilor de parcare este maxim. O demonstrează licitația organizată astăzi, 19 august, de municipalitatea botoșaneană. Comisia din care fac parte viceprimarul Liviu Toma și consilierii municipali Maricel Maxim și Cătălin Boboc, dar și funcționari din cadrul Serviciului Patrimoniu, a organizat astăzi cea de a doua licitație din acest an. Foarte multe locuri au fost rezervate cu mii de lei. Recordul îl deține un botoșănean care va plăti 5500 de lei anual pentru un loc aflat pe Bulevardul Mihai Eminescu, nr.20.
De asemenea, valori mari s-au înregistrat pentru locurile de pe strada Nicolae Iorga, tronsonul recent reabilitat. Aici au fost scoase la licitație doar 18 locuri de parcare, alte 13 fiind repartizate gratuit persoanelor care dețin un certificat de handicap. Dintre cele 18 locuri, 14 au fost rezervate cu sume peste cea minimă de 199 de lei pe an. Recordul aici îl deține un botoșănean care a rezervat un loc pentru suma de 2.150 de lei. Alte sume care vor fi plătite sunt: 2.000 de lei, 1.670 de lei, 1.610 lei, 1.550 de lei, 1.500 de lei, 1.300 de lei până la 900 de lei. Practic, se poate spune că, la aceste valori, primăria își va recupera banii investiți în reabilitarea acelui tronson.
Botoșănenilor li s-a pus în vedere că suma cu care au rezervat astăzi locurile o vor plăti în fiecare an.