Un bărbat din comuna Vlăsinești a petrecut noaptea de marți spre miercuri în arestul poliției, după ce a încălcat ordinul de protecție emis de instanța de judecată. Reținut pentru 24 de ore de către polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești, bărbatul urma să fie prezentat, miercuri după-amiază (n.r. – 17 august a.c.) în fața magistraților de drepturi și libertăți de la Judecătoria Săveni cu propunere de arestare preventivă.
„Din cercetări, a reieșit faptul că, acesta, l-a data de 16 august a.c., s-ar fi deplasat la locuința concubinei sale, deși pe numele său este emis de către Judecătoria Săveni, un ordin de protecție, potrivit căruia îi este interzis acest lucru”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.
Întreg scandalul a pornit din primăvară, mai exact în 22 martie a.c., când bărbatul, Cristian Mihai M., întors atunci din Italia, s-a luat la ceartă cu concubina și a făcut un scandal monstru. De frică, femeia și copiii s-au baricadat în casa părinților ei, însă bărbatul i-a terorizat toată noaptea, amenințând că le va incendia locuință. Chiar a adus câteva crengi uscate și le-a dat foc în curtea locuinței, A doua zi, după ce fiul său a plecat la școală, Cristian Mihai M. a intrat în casă prin pod, iar femeia a fost nevoită să fugă la vecina sa, care l-a sunat și pe fiu. Când acesta a revenit la domiciliu, bărbatul a provocat un nou scandal şi l-a urmărit pe copil cu un par prin curte, băiatul fiind nevoit să se refugieze și el la vecină, de unde a sunat la poliție. Polițiștii au ajuns în scurt timp, au emis un ordin de protecție provizoriu, iar bărbatul a fost dus la Secția de psihiatrie. Pe 24 martie, bărbatul și-a apelat telefonic fiul, afirmând că „o să vadă ce se va întâmpla după ce va expira ordinul de protecție provizoriu”.
Cazul a ajuns în atenția magistraților de la Judecătoria Săveni, care au emis ulterior un ordin de protecție, valabil cinci luni, în favoarea femeii și a copilului. Astfel, bărbatul a fost evacuat temporar din locuință și a fost obligat să păstreze o distanță de cel puțin 50 de metri față de victime, precum și de locuința lor, dar și de locul de muncă al femeii, Totodată, bărbatul s-a ales și cu interdicția de a contacta victimele telefonic, prin corespondență sau orice alt mod. Încă de atunci, judecătorii i-au atras atenția că încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție constituie infracțiune şi se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Ordinul urma să expire luna aceasta, pe 24 august, însă bărbatul nu a mai rezistat și a dat buzna peste concubină. Acum, gestul ar putea să-l coste libertatea.