Astăzi, 16 august, candidații înscriși pentru cea de a doua sesiune a Bacalaureatului au susținut proba scrisă la Limba și literatura română. Potrivit conducerii Inspectoratului Școlar Județean, pentru această probă s-au înscris 290 de absolvenți de liceu, însă 36 de candidați au decis să nu se mai prezinte în sălile de examen.
Prima probă a înregistrat și o tentativă de fraudă. Un candidat care susținea proba în centrul de examen organizat la Colegiul Economic „Octav Onicescu” a fost eliminat din examen pentru că avea asupra sa un dispozitiv de comunicare la distanță. Potrivit metodologiei, candidatul eliminat nu va putea participa la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului.
Mâine, 17 august, candidații vor susține proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului. Pe 18 august este programată proba scrisă la alegere a profilului și specializării.
Rezultatele la probele scrise se vor afișa în data de 31 august, iar eventualele contestații vor putea fi depuse, în centrele de examen, în aceeași zi, în intervalul orar 12.00-18.00.
Rezultatele finale vor fi anunțate pe 3 septembrie.