În 1901 este menționată Poiana Jorovlea, situată în pădurea cu același nume, parte a comunei Copălău. Se arată că în această poiană existase, până la 1870, satul Jorovlea, „ai căreia locuitori se ocupau mult cu cultura viilor și pomii roditori. Arendașul moșiei de pe atunci (Petre Mavrogheni, n. ns.) reuși să alunge de aici pe locuitori, sub cuvânt că fiind în mijlocul pădurii ar strica pădurea; le luă locurile cari erau date la 1864 și le dete altele în satul Copălăul. La anul 1873 risipi și biserica, cu învoirea proprietarului, Principele Gr. M. Sturdza (Beizadeaua Vițel, n. ns.) și o vându locuitorilor din Cernești, com. Zlătunoaia. Se zice că această biserică ar fi fost schit de călugări în vechime”. Plecând de la o ocupație ancestrală a locuitorilor din zonă, Ilie Huștiuc consideră că denumirea satului Copălău ar proveni de la cuvântul „copălaie”, un fel de capac de lut „de la stupii primitivi pe care-i utilizau cei dintâi locuitori ai satului. Cu tot efortul nostru și consultând toate dicționarele posibile, inclusiv cele de arhaisme și regionalisme, nu am reușit să identificăm acest cuvânt în limba română, deci această ipoteză privind numele Copălăului pică. În opinia noastră, ținând cont de faptul că aici exista și tradiția cultivării viței de vie (am arătat, mai sus, că locuitorii Jorovlei excelau în asta, dar și că la 1899 existau 19 ha cultivate cu viță de vie, pe coasta de sud-vest a dealului Copălăul, aceste vii producând 1615 hectolitri de vin, credem că, mai curând, numele satului ar putea veni de la cuvântul copală, un regionalism desemnând prăjina în vârful căreia se așează un smoc de paie sau de zdrențe, pentru a speria păsările stricătoare; sperietoare. Știm prea bine că și astăzi, la țară, începând cu mijlocul verii, țăranii pun în vie asemenea sperietori pentru a fugări păsările ce vor să se îndestuleze cu struguri. În 1921, în vederea punerii în aplicare a legii agrare din 1921, comuna Copălău și satul Cotu-Ruși, care intra în compunerea sa, făceau parte din Regiunea Agricolă Hârlău, cu reședința la Frumușica. Din Domeniile Statului, acolo unde ajunsese moșia Flămânzilor după ce proprietarul acesteia o vânduse în 1918, au fost expropriate prin Decretul – Lege nr. 3697/15 decembrie 1918 1560,25 ha, iar prin Legea din 17 iulie 1921 încă 48 de ha. Cu aceste suprafețe au fost împroprietăriți 356 de locuitori din Copălău și Cotu-Ruși, suprafața cu care au fost împroprietăriți însumând 1183 ha, diferența de 425,25 ha devenind pământ comunal. În perioada interbelică, în cadrul comunei apare un sat nou, Cerbu. Întemeietori au fost mai mulți locuitori din Copălău, care s-au stabilit în poiana din pădurea situată la 2 km est de Copălău, de-a lungul drumului comunal Copălău – Sulița. Numele satului vine fie de la numele unuia dintre întemeietorii satului fie, mai curând de la cerbii ce populau împrejurimile. Să nu uităm că în partea de est a comunei se află Dealul Cerbului, acoperit cu pădure. Satul este atestat oficial ca făcând parte din comuna Copălău în anul 1935. În 1970 satul Buda apare tot în comuna Copălău, localitatea fiind pusă sub interdicție pentru construcție. În prezent, Buda este parte a comunei Coșula. În urma reformei agrare din martie 1945, au fost împroprietăriți cu loturi de pământ variind între 0,5 și 1,5 ha, 18 locuitori din satul Cerbu, 52 din Cotu-Ruși și 227 din Copălău, dar loturile erau la mare distanță de casele lor, iar câțiva ani mai târziu, declanșarea procesului de colectivizare a agriculturii și constituirea GAC-urilor aveau să-i lase fără aceste pământuri.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU