spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăLocal BTIncendiu violent în municipiu. Bona și copiii salvați de vecini

Incendiu violent în municipiu. Bona și copiii salvați de vecini

Un incendiu violent a avut loc, în noaptea de duminică spre luni, într-o gospodărie din municipiul Botoșani. Flăcările au cuprins acoperișurile unei anexe, casei, garajului și bunurile dintr-o cameră. Când s-a produs incendiul, în locuință erau bona și copiii. Aceștia au ieșit singuri din casă, alertați fiind de vecinii care au observat flăcările.

„Alarma s-a dat puțin după ora 2. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu trei autospeciale de stingere și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit nouă pompieri, mai bine de trei ore. Nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.

Pompierii spun că cel mai probabil incendiul a izbucnit în anexa, care era lipită de casă, din cauza unui scurtcircuit și s-a extins, cu repeziciune, la acoperișurile casei și garajului.

Pentru a preveni astfel de evenimente, reprezentanții ISU recomandă să:

✔️- efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice;
✔️- nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;
– la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;
✔️- verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
– ✔️nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;
– ✔️nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent;
– ✔️instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
8.9 ° C
8.9 °
8.9 °
92 %
0.9kmh
89 %
D
25 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °
J
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...