sâmbătă, aprilie 12, 2025
AcasăLocal BTPrefectul și liberalii au ajuns la frontieră. Vizită de lucru la Darabani...

Prefectul și liberalii au ajuns la frontieră. Vizită de lucru la Darabani și Rădăuți Prut

Prefectul județului, Sorin Cornilă, s-a deplasat vineri în orașul Darabani, unde a avut mai multe întâlniri de lucru. La acestea au participat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, comisarul șef Victor Mariniuc, șeful Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, comisarul șef Valeriu Harabulă, șeful Sectorului Poliției de Frontieră (SPF) Darabani, comisarul șef Constantin Rugină, deputatul Costel Șoptică și șeful de cabinet al subsecretarului de stat Gheorghe Sorescu, Daniel Chira.

Prima întâlnirea a avut loc la SPF Darabani, unde a fost prezentat stadiul lucrărilor de reabilitare.

„Investiția de la SPF Darabani presupune reabilitarea a două pavilioane existente și construcția a trei noi corpuri de clădire, adaptate la standardele actuale. Lucrările au început în decembrie 2021 și au termen de execuție 12 luni. Este vorba despre o investiție de aproximativ 2 milioane de euro, finalizată momentan în proporție de 65%”, a arătat prefectul Sorin Cornilă. A urmat apoi vizită la punctul de trecere a Frontierei Rădăuți-Prut, unde s-a evaluat situația operativă la zi.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
11.6 °
10.6 °
70 %
2.7kmh
98 %
S
11 °
D
15 °
lun
16 °
mar
17 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...