Un hoț voiajor, care a prădat o septuagenară în urmă cu aproape trei luni, a ajuns în arestul poliției. Suspectul a invocat că ar vrea să cumpere fier vechi, dar a jucat un adevărat teatru pentru a intra în locuința femeii.
Odată ajuns acolo, într-un moment de neatenție al victimei, individul i-a furat toți banii. Polițiștii atrag din nou atenția să nu se permită accesul în locuință persoanelor străine.
Bătrână furată de 5.300 lei
Furtul ar fi avut loc undeva la jumătatea lunii mai, când suspectul, un tânăr de 33 de ani, din județul Iași, a ajuns în județ și a poposit inclusiv în oralul Bucecea.
„În urma probatoriului administrat de către polițiști, s-a stabilit faptul că la data de 16 mai a.c., sub pretextul că dorește să achiziționeze fier vechi, suspectul ar fi pătruns în curtea locuinței persoanei vătămate, o femeie de 74 de ani, din orașul Bucecea și, simulând o stare de rău, a cerut victimei un pahar cu apă.
În acest context, profitând de neatenția persoanei vătămate, ar fi pătruns în locuința acesteia, de unde ar fi sustras 5.300 de lei”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.
Cercetările au demarat imediat după ce bătrâna a realizat că a fost prădată și a anunțat poliția. Investigațiile au durat însă până miercuri, 10 august a.c., când polițiștii din Bucecea au emis pe numele suspectului ordonanță de reținere pentru 24 de ore, ieșeanul fiind pus sub acuzația de furt calificat. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața instanței de judecată, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
„Atragem atenția asupra furturile şi faptelor antisociale săvârşite de infractorii voiajori, care prezintă un specific aparte şi o complexitate deosebită, generată în primul rând de faptul că autorii comit infracţiunile călătorind în diferite locaţii, pe trasee care asigură legătura facilă cu ieşirile din judeţe”, a adăugat Delia Nenișcu.
Recomandări din partea polițiștilor
Infractorii voiajori dispun de mijloace de transport şi îşi adaptează activitatea infracţională în funcţie de vulnerabilităţile identificate în teren. Abordează persoane întâlnite pe stradă sub diverse pretexte, culegând astfel informaţii cu privire la persoane care deţin sume de bani sau bunuri de valoare. Din acest motiv, pentru a nu cădea victime ale infracţiunilor comise de infractorii voiajori, polițiștii au venit cu mai multe recomandări:
- nu dați curs unor oferte comerciale aparent avantajoase şi nu furnizați date cu privire la vecini sau alte persoane.
- nu dați curs unor oferte constând în vânzarea diferitelor obiecte de uz casnic direct la domiciliu (tigăi, covoare, perdele). Acestea sunt doar pretexte folosite de persoane necunoscute pentru a intra în locuinţa cumpărătorului, iar în momente de neatenţie sustrag chiar şi bunuri din imobil
- nu lăsaţi să intre în locuinţa dumneavoastră persoane necunoscute, ce se recomandă a fi de la diverse firme de publicitate, de la societăţile de gaz, energie electrică fără a vă prezenta documente avizate ce le fac identificabile.