Șase posturi de medici și două de farmaciști au fost scoase la concurs de Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani.
Potrivit conducerii spitalului, în ultimii doi ani au fost angajați peste 30 de specialiști în sănătate, medici, biologi, farmaciști. Pentru patru dintre cele șase posturi de medici scoase la concurs și unul dintre posturile de farmacist, se pot înscrie specialiști confirmați în specialitate, respectiv farmaciști cu drept de liberă practică.
Este vorba de specializările medicină de urgență (Pediatrie), medicină fizică și recuperare (Balneofizioterapie – Pediatrie), Interne (două posturi pentru Secția Săveni).
La concursul pentru un post de farmacist și două posturi de medici – unul în specialitatea neurologie pediatrică și unul pentru Pediatrie Darabani – se pot înscrie și rezidenți în ultimul an de pregătire în specialitate.
Medicii interesați se pot înscrie la concurs până pe data de 24 august, ora 15:30.