O femeie care s-a certat cu concubinul său a pus pe jar zeci de polițiști, după ce a inventat că ar fi fost răpită și sechestrată, împreuna cu fiica ei. O parte dintre verificări au fost făcute inclusiv în județul Botoșani, după ce femeia a susținut, într-o altă convorbire, că ar fi ajuns la noi în județ și s-ar fi cazat la un centru de asistență socială.
Întreaga nebunie a fost declanșată miercuri, pe 3 august a.c. după ce un gălățean, din comuna Cudalbi, a sunat la 112 și a sesizat Secţia 5 Poliţie Rurală Rădeşti despre faptul că, în cursul aceleiaşi zile, a primit mai multe mesaje telefonice de la concubina sa – care, împreună cu fiica minoră, de 14 ani, erau plecate de câteva zile în comuna Băleni – în care aceasta scria că sunt sechestrate la domiciliul unor rude, pe raza comunei Băleni.
Dosar penal deschis de oamenii legii
Poliţiştii au mers imediat la faţa locului, unde au luat legătura cu sora femeii, şi din discuţiile purtate au aflat că cele două ar fi plecat, în data de 31 iulie, către Galaţi. Femeia a mai precizat că, la data de 1 august a vorbit cu sora sa, care ar fi anunţat-o că, din cauza neînţelegerilor pe care le avea cu concubinul său, nu s-ar mai fi întors la domiciliu şi ar fi mers în municipiul Botoşani, unde s-ar fi cazat într-un centru de asistenţă socială, împreună cu fiica sa.
„În baza sesizării primite, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru lipsire de libertate în mod ilegal, fiind constituită o echipă complexă formată din poliţişti ai Secţiei 5 Poliţie Rurală Rădeşti, ai Poliţiei Oraşului Târgu Bujor şi ai Serviciului de Investigaţii Criminale, care, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, au demarat activităţile investigative pentru găsirea femeii şi a fiicei sale”, au precizat polițiștii gălățeni.
Verificări făcute de poliţişti la Botoşani
Doar că verificările s-au extins până în județul Botoșani. Astfel, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Botoșani, au fost făcute verificări pe raza municipiului Botoşani, dar persoanele în cauză nu au fost găsite.
În tot acest timp, poliţiştii au încercat să comunice prin mesaje telefonice cu femeia, care, la diverse intervale de timp, îşi deschidea telefonul, precizând că se află într-un autoturism ce se deplasează într-o direcţie necunoscută.
Femeia a fost găsită la Bucureşti
Cazul a fost clarificat după câteva ore, cu suportul de specialitate al Biroului Operaţiuni Speciale Galaţi şi al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. Astfel, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Secţiei 20 Poliţie Bucureşti, în cursul nopţii de 3 spre 4 august a.c., femeia şi fiica sa au fost localizate, în municipiul Bucureşti, şi găsite într-un centru pentru persoanele victime ale violenţei domestice, unde acestea erau cazate.
„Cele două au fost escortate la sediul Poliţiei Oraşului Târgu Bujor, pentru audieri, din primele verificări rezultând că nu au fost victime ale vreunei infracţiuni şi că au mers de bună voie în municipiul Bucureşti. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal, femeia fiind cercetată acum pentru inducerea în eroare a organelor judiciare”, au adăugat polițiștii gălățeni.