Botoşaniul a ajuns fruntaş în privinţa stimulentului de inserţie pentru creşterea copilului. Astfel, în judeţ este înregistrată cea mai mare valoare a sumei medii plătite în luna mai (drepturi curente) respectiv – 854,24 lei. Cea mai mică valoare este în Bucureşti – 673,97 lei.
Stimulentele de inserţie pentru creşterea copilului plătite în luna iunie 2022 la nivel naţional au totalizat 64,628 milioane de lei, suma medie acordată fiind de 735,31 lei. Asta arată datele centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), potrivit Agerpres.
În luna iunie, erau înregistraţi 87.893 de beneficiari ai stimulentului de inserţie pentru creşterea copilului, cei mai mulţi fiind în Bucureşti – 12.675 şi în judeţele Cluj – 4.389, Timiş – 4.098 şi Iaşi – 3.833.
La nivelul judeţului Botoşani 1.014 persoane primesc acest stimulent.
Cine poate beneficia de acest stimulent
- Pot beneficia de stimulent de inserţie persoanele care au realizat venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit, ori s-au aflat în perioade asimilate, pentru perioada de 12 luni în ultimii 2 ani anteriori naşterii copilului sau, după caz, a datei în care s-a aprobat adopţia, a fost făcută încredinţarea ori s-a instituit plasamentul sau tutela şi realizează venituri supuse impozitului pe venit până la vârsta de 2 ani a copilului, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap.
- Persoanele care, în perioada în care sunt îndreptăţite să beneficieze de concediul pentru creşterea copilului, obţin venituri supuse impozitului au dreptul la un stimulent de inserţie, după cum urmează: în cuantum de 1.500 lei, dacă persoanele îndreptăţite obţin venituri supuse impozitului înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 6 luni, respectiv 1 an în cazul copilului cu dizabilităţi. Cuantumul de 1.500 lei se acordă până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilităţi; în cuantum de 650 lei dacă persoanele îndreptăţite obţin venituri după împlinirea de către copil a vârstei de 6 luni, respectiv 1 an în cazul copilului cu dizabilităţi.
- Persoanele care au finalizat concediul pentru creşterea copiilor şi obţin venituri supuse impozitului beneficiază de stimulentul de inserţie în cuantum de 650 lei după împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilităţi până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani, respectiv 4 ani în cazul copilului cu dizabilităţi.
- În situaţia persoanei îndreptăţite care beneficiază de stimulentul de inserţie în cuantum de 650 lei, al cărei copil este încadrat în grad de handicap după împlinirea de către acesta a vârstei de 3 ani, stimulentul de inserţie se acordă până la împlinirea de către copil a vârstei de 4 ani. În această situaţie prelungirea perioadei de acordare a stimulentului de inserţie se face în baza unei noi cereri completate de persoana îndreptăţită şi a copiei după certificatul de încadrare în grad de handicap.