În perioada 5 – 7 august, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani organizează Zilele Culturii Tradiționale și Zilele Chișinăului la Botoșani.
Vineri va avea loc deschiderea oficială a manifestării culturale care se va desfășura la Hotel „Rapsodia” din Botoșani, sala „Mihai Eminescu”, începând cu ora 12.00.
Lansare de cărți în cadrul evenimentului
Deschiderea oficială a manifestărilor va avea loc pe 5 august, la ora 12:00, în sala „Mihai Eminescu” a Hotelului Rapsodia. În cadrul simpozionului „Tradiție și contemporaneitate” vor fi lansate două cărți: „Chișinăul de altădată” (autori ac. Andrei Eșanu și dr. Valentina Eșanu) și „Timpul sacru – Sărbătorile de altădată” (autor Marcel Lutic, prezintă Angela Paveliuc Olariu).
Bogdan-Mihai Simion va susține o prelegere, iar autorități județene și locale o vor premia pe Aurica Cojocariu din Ungureni, meștera populară care a primit recent primul titlu onorific de Tezaur Uman Viu al județului Botoșani.
Tot vineri, de la ora 17:00, botoșănenii sunt așteptați pe Pietonalul Unirii pentru recitalul susținut de Bogdan-Mihai Simion și Lăutarii de Mătase. Recitalul va fi urmat de evoluția tarafurilor înscrise la cea de-a V-a ediție a Festivalului-Concurs al Tarafurilor „Constantin Lupu”. În jurul orei 21:00, pe ecranul scenei, va fi difuzat un film artistic românesc.
Vernisaj de pictură la Memorialul Ipotești
Sâmbătă, 6 august, la ora 12:00, La Memorialul Ipotești, va fi vernisajul de pictură – curator Florina Breazu, președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova. După-amiaza, de la ora 17:00, pe Pietonalul Unirii va răsuna muzica fanfarelor, reunite la Botoșani pentru cea de-a XVI-a ediție a Festivalului-Concurs al Fanfarelor. Seara se va încheia cu difuzarea unui film artistic românesc.
Duminică, 7 august, este ziua rezervată Festivalului Internațional al Cântecului, Jocului și Portului Popular „Vasile Andriescu”, ediția a XV-a. Începând cu ora 17:00, vor evolua ansambluri din județele Botoșani, Iași și Brașov, urmând ca de la ora 20:00, Ansamblul Etnofolcloric „Romanița” din Chișinău să susțină un recital. Seara se va încheia cu recitalul Lupilor lui Calancea, o formație artistică de prestigiu din Chișinău.
Pe toată durata evenimentului, pe Pietonalul Unirii vor fi expoziții cu vânzare ale meșterilor populari din România și Republica Moldova.
Evenimentul este organizat de Centrul Creației, cu sprijinul Consiliului Județean și, în parteneriat cu Primăria Municipiului Chișinău, organizează Zilele Culturii Tradiționale și Zilele Chișinăului la Botoșani.