Un tânăr, în vârstă, de 23 de ani a ajuns în stare gravă la Urgențe după un gest mai puţin obişnuit. Acesta s-a certat cu iubita şi a decis să îşi pună capăt zilelor cu energizante.
Astfel, potrivit propriilor declaraţii, tânărul a băut nu mai puţin de 12 doze de energizant. Cert este că la scurt timp a început să se simtă rău şi a apelat serviciul 112. O ambulanţă a ajuns la locuinţa lui şi echipajul medical i-a acordat primul ajutor. Ulterior, tânărul a fost transportat la Urgențe.
„Pacientul a ajuns în serviciul nostru în stare de semiconştienţă. Declarativ a băut 12 energizante, după o ceartă cu iubita. A început să aibă convulsii, la scurt timp de la sosirea în Urgențe. A fost stabilizat după administrarea tratamentului specific”, a precizat medicul specialist în medicina de urgenţă Dănuţ Panaitescu, din cadrul UPU-SMURD.
Într-o doză obișnuită de energizant se găsește cam aceeași cantitate de cofeină cât în 2-3 cafele. În general, o singură doză de energizant produce efecte adverse la copii sau adolescenți, manifestate prin palpitații ale inimii, creșterea tensiunii arteriale, stare de neliniște și nervozitate, insomnie.
Pentru persoanele care au probleme cardiace (chiar necunoscute de ei) sau pentru copiii cu ADHD, riscurile sunt și mai serioase: agitație intensă, convulsii, tulburări ale ritmului cardiac sau chiar moarte subită.