miercuri, aprilie 9, 2025
AcasăLocal BTBărbat înjunghiat în gât în poarta şcolii. A primit primul ajutor de...

Bărbat înjunghiat în gât în poarta şcolii. A primit primul ajutor de la un jandarm (video)

Un botoşănean, în vârstă 73 de ani, a ajuns la spital în stare gravă după ce a căzut peste un gard metalic. Incidentul a avut loc miercuri, în faţa Şcolii numărul 7 din Botoşani. Norocul bătrânului a fost că a fost văzut de un jandarm care se afla în timpul liber şi care s-a oprit pentru a-i acorda primul ajutor. Acesta a încercat să oprească sângerarea bărbatului, iar în acelaşi timp a sunat la 112.

La faţa locului a ajuns un echipaj cu medic al SMURD, iar cadrele medicale i-au acordat primul ajutor bărbatului după care l-au transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe. “La faţa locului am găsit un pacient de sex masculin, în vârstă de 73 de ani, care prezenta o plagă la nivelul regiunii cervicale anterioare pe partea stângă, plagă sângerândă, produsă printr-o leziune autolitică sau accidentală. Pacientul era stabil din punct de vedere hemodinamic, un Glasgow de 15. S-a efectuat tratament de specialitate şi a fost adus în serviciul UPU”, a declarat medicul primar în medicina de urgenţă Ramona Guraliuc, medic şef al UPU SMURD.

În acest caz a fost sesizată şi Poliţia, iar oamenii legii au dechis o anchetă pentru a astbili ce s-a întâmplat cu bărbatul.

Cel care i-a acordat primul ajutor bătrânului este plutonierul Andrei Ungureanu din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani. Jandarmul este absolvent al Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi Fălticeni – promoția 2018, iar din anul 2020 lucrează în Jandarmeria Botoșani, după ce timp de aproape doi ani a activat, în urma repartiției de la finalului școlii, la Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău.

00:00/01:48
Truvid
auto skip

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ninsoare ușoară
1.7 ° C
2.7 °
1.7 °
88 %
1.3kmh
100 %
mar
2 °
mie
7 °
J
5 °
vin
7 °
S
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cum trece timpul, mai ieri aici se vindeau rable, nu altceva.

EDITORIAL

S-au întâmplat foarte multe în ultimele zile. Unele dătătoare de fiori, altele dătătoare de speranță. Bursa s-a prăbușit, cu consecințe nenorocite, pentru remedierea cărora...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...