Astăzi, 31 iulie 2022, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 41 de ani, din comuna Vorniceni, a plecat în data de 22 iunie a.c. la muncă în Dusseldorf, Germania, fără a mai lua legătura cu membrii familiei până în prezent.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), bărbatul dispărut esre SANDU CONSTANTIN și are următoarele semnalmente – aproximativ 1,70 m înălțime, 65 de kg. La data la care a plecat de la domiciliu, acesta era îmbrăcat cu trening de culoare neagră și încălțăminte sport de culoare albă. „Rugăm cetățenii care dețin informații cu privire la această persoană să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție”, au transmis reprezentanții IPJ Botoșani.