Cosmin Andrei, primarul municipiului, a anunțat în ședința de astăzi a deliberativului local că s-a încheiat etapa de analiză a ofertelor tehnice ale firmelor interesate de contractul vizând continuarea lucrărilor la Teatrul “Mihai Eminescu”.
„Ieri (miercuri – n.r.) au fost trimise ultimele cereri de clarificări din partea operatorilor. Astăzi analizăm aceste clarificări, închidem etapa tehnică și intrăm în cea financiară, care este mai scurtă, apoi în septembrie semnăm contractul, dacă nu sunt contestații și, dacă sunt, în octombrie semnăm contractul de lucrări”, a declarat edilul.
Cosmin Andrei este de această dată încrezător că licitația se va finaliza cu anunțarea unui câștigător. “Sunt convins că de această dată vom avea un câștigător. Ofertele par mai bine întocmite, dar este o discuție preliminară, comisia este suverană pe ceea ce analizează, cele cinci asocieri reprezentând 35 de companii. Deci mai avem oferta financiară de evaluat și apoi raportul final, cu declararea unui câștigător”, a mai spus primarul.
Ofertele au fost deschise pe 7 iunie
Pe 7 iunie 2022, primarul a anunțat că au depus oferte cinci asocieri de firme. Firmele care au depus oferte sunt următoarele:
Asocierea Conest SA – Otis Star Grup SRL Iași, cu subcontractanții: SC Imeco SRL Iași, SC Clima Therm Center SRL Iași și SC Ifma SRL București.
Asocierea Cornell’s Floor Botoşani – SC Gafco Construct SRL , subcontractanții: SC Elproex SRL Botoşani, SC Izokindel SRL Botoşani, SC Test Prima SRL Suceava, SC Serval Solutions SRL Suceava, SC Sting SRL Botoşani, SC Ascensorul Tehnic Service SRL Tulcea, SC Termo Steel System Timiș
Asocierea SC D&D Construct SRL – SC Aedificium Projektentwicklung SRL Cluj cu subcontractanții: SC Intelitech Group SRL Botoşani, SC Meridian SRL Botoşani, SC Sigma Instalgaz SRL Botoşani, SC Ice Computers SRL Botoşani, SC Danignisim SRL Suceava
SC Katar Conneg SRL cu subcontractanții: SC Mag Construct Company SRL Iași, SC Kone Ascensorul SRL București, SC Loial Impex SRL Suceava, SC Maroco System SRL Iași, SC Proconstruct SRL Ploiești și terț susținător – SC Proconstruct SRL Ploiești
Asocierea SC Simion Tehnoconstruct SRL Botoșani și SC Euras SRL Satu Mare cu subcontractanții: SC C&A Consulting SRL Vaslui, SC Black Sea Suppliers SRL Constanța, SC Ifma SRL București, SC Avantec Protect Service SRL Suceava, SC Serval Service Security SRL Suceava, SC Serval Solutions SRL Suceava. Valoarea estimată a lucrărilor este de 47.541.000 de lei, fără TVA.
A doua finanţare europeană pentru Teatrul „Mihai Eminescu”
Acest proiect iese în evidență prin greutatea cu care se derulează lucrările, blocajele apărute din cauză că unii oficiali nu au fost în stare să-și asume la timpul potrivit costul lucrărilor suplimentare de consolidare, estimat la un milion de euro, dar și prin aceea că este a doua finanțare europeană atrasă de municipalitate pentru același obiectiv. Municipalitatea a obținut a doua finanţare europeană, de cinci milioane de euro, pentru repunerea în valoare a Teatrului „Mihai Eminescu”.
Prima finanţare de cinci milioane de euro a fost atrasă în exerciţiul financiar 2007 – 2013. Teatrul „Mihai Eminescu” a intrat în şantier în august 2014, însă lucrările au fost oprite în 2015, când s-a anunţat că sunt necesare lucrări suplimentare de consolidare. Din cele cinci milioane de euro s-au cheltuit doar patru milioane de lei. La 31 decembrie 2015, dată la care investiţia trebuia finalizată, lucrările ajunseseră la un stadiu de doar 20%.