Un polițist de frontieră din Botoșani a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani sub acuzațiile de act sexual cu un minor, șantaj și violarea vieții private. Dosarul a fost trimis spre soluționare instanței de judecată, după o anchetă care a durat o lună și jumătate. Arestat la începutul lunii aprilie, polițistul de frontieră Cristian P. a fost plasat între timp sub control judiciar. Până la pronunțarea unei sentințe definitive, el va beneficia de prezumția de nevinovăție.
Cazul a ieșit la iveală la începutul lunii aprilie, după ce angajatul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră a fost denunțat, victima destăinuindu-se unui cadru didactic. Deși căsătorit, Cristian P, în vârstă de 47 de ani, ar fi avut o relație cu o minoră, elevă la un liceu din municipiul Botoșani, bărbatul abuzând de autoritatea pe care o avea asupra fetei. Ba mai mult, ar fi întreținut și raporturi sexuale. În momentul în care fata a vrut să renunțe la relație, agentul de poliție ar fi început să o șantajeze că va face publice o serie de imagini cu ea în ipostaze compromițătoare. Ba mai mult, el ar fi divulgat o serie de înregistrări. În urma sesizării, anchetatorii au descins la domiciliul acestuia și l-au reținut.
Anchetatorii au refuzat să ofere orice informații legat de acest caz tocmai pentru a proteja victima. De altfel, și procesul se va judeca cu ușile închise având în vedere natura infracțiunilor reținute în sarcina polițistului de frontieră, care lucrează în structurile Ministerului Afacerilor Interne de mai bine de 15 ani.