spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomeLocal BTCorupția de la DSV Botoșani își întinde tentaculele până la CNCD. Interceptările...

Corupția de la DSV Botoșani își întinde tentaculele până la CNCD. Interceptările DNA au scos la iveală relația

Ancheta declanșată de Direcția Națională Anticorupție DNA în cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Botoșani a scos la iveală modul în care corupția se extinde la o instituție la alta.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Așa cum a arătat „Monitorul de Botoșani” încă din 23 iunie, Mihai Țurcanu ar fi fost consiliat în unele acțiuni întreprinse de un angajat din cadrul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), cu care acesta se consulta în cazul celor două angajate DSVSA care s-au opus licitației trucate de 600.000 de euro și care urmau să fie evaluate astfel încât să fie concediate. Cea care l-ar fi consiliat pe Țurcanu ar fi, potrivit DNA, Mădălina Raluca Roșu, directorul Direcției Juridice din cadrul CNCD.

Directorul CNCD voia „îmbunătățirea aparatului statului”

Contactată de jurnaliștii de la Libertatea, Mădălina Raluca Roșu a susținut că ar fi dorit „îmbunătățirea aparatului statului”, dar procurorii DNA au pus-o sub acuzația de „complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”.

„Permanent am avut reprezentarea faptului că îmi ofer ajutorul total dezinteresat pentru sprijinirea unor demersuri legale și de natură a contribui la îmbunătățirea activității unei instituții din cadrul aparatului guvernamental al statului român.

Având în vedere cele arătate mai sus, voi contribui cu tot ce pot, punând la dispoziția organelor de urmărire penală toate datele, informațiile și înscrisurile de care am cunoștință, în scopul aflării adevărului și al tragerii la răspundere a unor eventuale persoane vinovate de comiterea unor fapte penale, personal neavând nimic de ascuns, întrucât activitatea mea în general s-a caracterizat prin bună-credință, loialitate și onestitate.

Având în vedere că este vorba despre un dosar penal în curs de instrumentare, nu pot comunica public aspecte ce pot fi de interes pentru organele de urmărire penală, sperând că veți manifesta înțelegere față de rezerva mea întemeiată și impusă de lege”, se arată în răspunsul transmis publicației Libertatea de către directorul Direcției Juridice al CNCD, Mădălina Raluca Roșu.

„Sunt un prieten foarte bun de foarte mulți ani”

La rândul său, directorul DSVSA Botoșani, Mihai Țurcanu, a recunoscut în fața jurnaliștilor de la Libertatea că are o relație apropiată cu Mădălina Raluca Roșu, cu care ar fi petrecut și câteva revelioane.

„Sunt un prieten foarte bun de foarte mulți ani, din 2010, ceva de genul ăsta. Noi am făcut revelioane împreună, suntem prieteni de familie, ne vizităm reciproc. O consider o mare profesionistă în domeniul juridic și al achizițiilor publice. I-am exprimat temerile mele. Cu scuzele de rigoare, i-am creat un stres”, a declarat, pentru Libertatea, Mihai Țurcanu.

Fostul director al DSVSA Botoșani a precizat că a apelat la sfaturile Mădălinei Raluca Roșu deoarece juristul instituției se afla în concediu medical și că era în imposibilitatea de a-și continua activitatea fără să întrebe un jurist.

„Nu am făcut decât să apăr banii statului și nu să-i cheltui pe niște produse neconforme”

Țurcanu susține că a solicitat soluții de la ANSVSA vecină și a primit avizul de a contracta servicii juridice în plafonul salariului brut al juristului aflat în medical, însă șefa de la Economic nu a fost de acord.

„Închipuiți-vă că perioada de sfârșit și începutul altui an necesită o activitate extrem de mare și atunci trebuie să mă consult cu cineva. Consultându-mă au început să apară semne de întrebare de peste tot. Cu Mădălina Roșu sunt prieten de foarte mulți ani, eu o consider un mare profesionist. Ceea ce m-a învățat ea pe mine în această perioadă nu știam, recunosc acest lucru. Consider că am progresat foarte mult din acest punct de vedere și că chestiunea este una foarte nedreaptă. Nu am făcut decât să apăr banii statului și nu să-i cheltui pe niște produse neconforme”, a completat fostul director DSVSA Botoșani.

Întrebat dacă directoarea din CNCD a intermediat relaționarea cu firma pentru care este acuzat că a făcut presiuni, Mihai Țurcanu nu a dorit să comenteze.

„În urma efectuării supravegherii tehnice (…) a rezultat că susnumitul este consiliat în permanență de către o persoană de sex feminin, cu care ține legătura doar prin intermediul aplicațiilor care utilizează transferul criptat de date informatice (whatsapp), cu privire la acțiunile pe care trebuie să le întreprindă în legătură cu licitația organizată la nivelul instituției.

În acest sens, directorul executiv Țurcanu Mihai, contrar dispozițiilor legale, fotografiază constant documente interne ale instituției pe care o conduce, fotografii pe care ulterior le expediază persoanei de sex feminin pentru a afla modul în care trebuie să acționeze”, se arată în documentele întocmite de Direcția Națională Anticorupție.

Discuții din ianuarie

Extinzând verificările, anchetatorii au aflat, încă din 20 ianuarie a.c., că Mihai Țurcanu se consulta cu Mădălina Raluca Roșu. Cei doi directori discutau doar prin intermediul aplicației, dar anchetatorii au aflat că Mădălina Raluca Roșu ar fi intermediat și relația cu administratorul firmei pentru care s-ar fi făcut presiunile să câștige licitația, Roșu fiind prietenă cu amândoi.

„În urma cercetărilor, s-au obținut probe care denotă caracterul profund abuziv al procesului de evaluare a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici căzuți în dizgrația directorului executiv, atât notele, cât și motivele care au justificat acordarea lor fiind prestabilite de directorul executiv împreună cu numita Roșu Mădălina Raluca, persoană care nici măcar nu activa în instituție”.

Așa s-a ajuns la situația în care firma care a participat la licitația organizată și care nu a reușit să adjudece contractul să evalueze, prin intermediul Mădălinei Raluca Roșu, performanțele profesionale ale funcționarilor publici din cadrul DSVSA Botoșani, care nu au dat curs solicitării de a atribui în mod preferențial contractul care a făcut obiectul licitației publice”, se mai arată în documentele DNA.

Într-una dintre convorbirile interceptate de DNA, Mădălina Raluca Roșu îl atenționează pe directorul DSVSA Botoșani că se termină perioada de efectuare a evaluării performanțelor profesionale ale funcționarilor publici din subordine, precum și că în perioada următoare va fi mai ocupată, Țurcanu replicându-i că va trebui „să dezbatem un pic chestiile”.

Conversație despre modalitatea de evaluare a celor două funcționare

Pe 29 martie, Țurcanu discută cu directoarea de la CNCD despre modalitatea de evaluare a celor două funcționare. Cu această ocazie, Mădălina Raluca Roșu îi indică notele pe care trebuie să le acorde celor doi funcționari la fiecare rubrică din raportul de evaluare, precum și motivele formale care să justifice aceste note, astfel încât calificativele acordate în final să fie cele minime prevăzute de lege, respectiv „nesatisfăcător”, pentru a putea fi concediate.

„Conivența dintre cei doi rezultă din folosirea cu prilejul discuției a unor verbe la persoana I plural („cât îi dăm?”, „cum motivăm?” etc.).

În cursul aceleiași zile (29.03.2022), directorul executiv Țurcanu Mihai este consiliat de numita Roșu Mădălina Raluca inclusiv cu privire la aspectele pe care să le precizeze verbal cu prilejul interviului de evaluare, precum și persoanele care trebuie să fie prezente la această procedură, stabilind în cele mai mici detalii modul în care trebuie să se deruleze evaluarea funcționarilor, astfel încât să fie creată aparența de legalitate a procedurii, pentru a putea rezista în instanța de judecată cu prilejul contestării calificativelor acordate de către funcționarii vizați”, se mai arată în documentele DNA.

Temeri ca dosarul să nu ajungă „la un prost de judecător”

Cei doi urmăreau ca evaluarea celor două funcționare incomode să aibă acoperire, astfel încât să nu pice în urma unor eventuale contestații în instanță. Se temeau ca dosarul să nu ajungă „la un prost de judecător” care să țină cont de argumentele funcționarelor. În final, cele două funcționare au primit nota 2,25, care a condus automat la calificativul nesatisfăcător și desfacerea contractului de muncă.

Amândouă au contestat în instanță deciziile, obținând suspendarea efectelor până la soluționarea definitivă a procesului. Potrivit DNA însă, Țurcanu a apelat la Mădălina Roșu inclusiv când la DSVSA Botoșani fusese detașat un jurist de la Prefectură, care era reticent în legătură cu desfacerea contractelor de muncă ale celor două funcționare.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
0.6 ° C
1.6 °
0.6 °
75 %
1.6kmh
100 %
vin
2 °
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
3 °
mar
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...