duminică, aprilie 13, 2025
AcasăLocal BTCopil desfigurat de câinele bunicilor

Copil desfigurat de câinele bunicilor

O fetiţă de trei ani, din municipiul Botoşani, a ajuns la spital desfigurată de câinele bunicilor. Tragedia a avut loc chiar în curtea casei bunicilor, dintr-un cartier din marginea Botoşaniului.

Copila se juca, miercuri, cu animalul, însă la un moment dat acesta a devenit agresiv şi a muşcat-o de faţă. Plânsetele micuţei au alertat adulţii, care au îndepărtat imediat câinele şi au dus copila la spital, plină de sânge.

 „Pacienta prezenta o plagă muşcată de câine, obraz stâng, transfixiantă. Practic obrazul i-a fost complet perforat, aproape sfâşiat de colţii câinelui”, a spus un asistent din cadrul CPU Pediatrie. Micuţa a fost ulterior dusă direct în sala de operaţii, un medic specialist de chirurgie buco-maxilo-facială fiind chemat pentru a efectua o intervenţie chirurgicală de urgenţă.

Ulterior, copila a fost admisă în secția ATI, pentru supraveghere de specialitate.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
18.7 ° C
18.8 °
17.2 °
38 %
3.4kmh
12 %
D
19 °
lun
15 °
mar
16 °
mie
19 °
J
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...