duminică, aprilie 13, 2025
AcasăLocal BTBotoşaniul fruntaş la recensământ. Judeţul este primul din ţară unde s-a recenzat...

Botoşaniul fruntaş la recensământ. Judeţul este primul din ţară unde s-a recenzat toată populaţia estimată

Institutul Naţional de Statistică a anunţat, marţi, că Botoșaniul este primul județ din ţară care a anunțat că a încheiat recensământul, adică a atins populația rezidentă țintă estimată pentru data de 1 decembrie 2021, momentul ”zero” al recensământului. „Este oficial! Avem primul județ în care s-a recenzat toată populația estimată! Felicitări locuitorilor din județul Botoșani pentru implicarea în recensământ, atât în etapa autorecenzării, cât și acum!”, a transmis INS într-o postare pe Facebook.

”Avem, deja, localități în care populația rezidentă a depășit 100%. Asta, datorită unui fenomen instalat în ultima perioadă, efectul migrator, când populația din mediul urban migrează către localitățile rurale limitrofe orașelor și municipiilor. În mediul urban avem foarte multe locuințe nelocuite, locuințe secundare, de aceea vom vedea, la nivelul întregii țări, ca în marile orașe să avem o populație mai puțin numeroasă decât ne-am aștepta, iar localitățile limitrofe să depășească gradul de 100%”, a spus pentru STIRIPESURSE.RO, Valentin Popa, directorul executiv al Direcției Județene de Statistică Botoșani.

Chestionare pentru peste 350.000 de locuitori

Potrivit acestuia, cei 362 de recenzori din judeţul Botoşani au realizat chestionare pentru toţi cei 365.000 de locuitori prevăzuţi în programul de recenzare.

Oficialul a spus că reţeta succesului în ceea ce priveşte recensământul la Botoşani a fost colaborarea foarte bună dintre instituţii, iar un cuvânt important au avut primarii şi Protopopiatul Botoșani.

”Am avut suficienți recenzori în toată această perioadă. Sigur, am avut și cazuri de rezilieri, dar rezervele au fost consistente și ne-am descurcat. Cât despre respingerea recenzorilor de către populație, am colaborat cu Poliția Locală. Nu s-au aplicat amenzi, pentru că oamenii au înțeles că recensământul este pentru ei și nu a fost aplicată nicio amendă.”, a mai adăugat directorul Direcției Județene de Statistică Botoșani.

Botoșaniul a avut un grad de autorecenzare de peste 50% în prima etapă de colectare a datelor de la populație, iar de Ziua Statisticianului, 12 iulie, a atins atins populația rezidentă țintă estimată de 360.000 de persoane.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
3.9 ° C
3.9 °
3.3 °
92 %
1.4kmh
45 %
D
16 °
lun
15 °
mar
16 °
mie
15 °
J
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...