miercuri, aprilie 9, 2025
AcasăLocal BTPersonalitățile Botoșaniului - Dimitrie Negreanu

Personalitățile Botoșaniului – Dimitrie Negreanu

Dimitrie Negreanu (n. , Botoșani, – d. , București,) a fost un fizician român, membru corespondent al Academiei Române.

Dimitrie Negreanu a făcut studiile primare și secundare în orașul natal (1865-1876), iar cele universitare (Facultatea de Științe) la București, unde, în 1880, și-a luat licența în fizică. După ce a fost, timp de trei ani, profesor de fizică la Liceul Național din Iași, a plecat la Paris. Aici, în 1889, împreună cu Gabriel Lippmann, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, a susține teza de doctorat, intitulată Étude de l’éthérification et de la conductibilité électrique, devenind primul român doctor în fizică.

Activitate

Revenit în țară, a fost profesor la Catedra de electricitate de la Universitatea din București (1889-1908), unde a organizat un laborator de cercetări, în care și-a continuat studiile asupra puterii inductive specifice electricității, a tensiunii electromotoare, a elementelor galvanice, a elementelor magnetice în România, a căldurii specifice a lichidelor, a rezistenței electrice a pilelor și a galvanometrelor.

Dimitrie Negreanu a inițiat primele lucrări practice de fizică ale studenților, redactând și un Îndrumar de lucrări practice de căldură și electricitate. A publicat unele dintre primele manuale de fizică pentru liceu și universitate (Electricitatea, în 1907, și Gravitația, în 1908).

Pentru meritele sale didactice și științifice, în anul 1893 a fost ales membru al Societății Franceze de Fizică și al Societății Internaționale de Electricitate din Paris.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
-1 ° C
0.6 °
-2.3 °
90 %
3.8kmh
84 %
mie
7 °
J
5 °
vin
7 °
S
6 °
D
8 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cum trece timpul, mai ieri aici se vindeau rable, nu altceva.

EDITORIAL

S-au întâmplat foarte multe în ultimele zile. Unele dătătoare de fiori, altele dătătoare de speranță. Bursa s-a prăbușit, cu consecințe nenorocite, pentru remedierea cărora...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...