Trei cupluri de botoșăneni, care au dat în judecată o agenție de turism după un concediu ratat în Grecia, au obținut în instanță daune morale de 3.000 de euro. Decizia nu este definitivă, însă cazul în sine demonstrează că cei care au de suferit de pe urma agențiilor de turism sau a hotelurilor, pot obține despăgubiri.
În 2019, cele trei cupluri au decis să petreacă împreună concediul de odihnă în Grecia și a cumpărat un pachet turistic de la o agenție din București, pachetul conținând șapte nopți de cazare la hotel Almyra din Koutsounari patru stele, cameră tip bungalow sea view, masă all inclusive, costul pachetului fiind de 3.570 euro, care a fost achitat în avans.
Camere rezervate pentru alți turiști
Perioada aleasă a fost la mijlocul lunii august și nu întâmplător pentru că 14 august ei urmau să petreacă ziua de naștere a unei persoane din grup. Au plecat cu mașinile personale, dar când au ajuns în Grecia, botoșănenii au realizat că hotelul închiriase camerele rezervate la alți turiști. Prin urmare, cei șase au fost mutați pentru două nopți la un alt hotel, ratând inclusiv petrecerea pentru ziua de naștere.
Nemulțumiți de condițiile găsite în hotelul la care au fost repartizați pentru cele două zile, botoșănenii au acționat în instanță agenția de turism și au solicitat daune materiale de 1020 de euro, adică echivalentul a două nopți de cazare la hotelul la care aveau rezervare, dar și daune morale de 3.000 de euro, adică 500 de euro de persoană.
„Condiţiile hotelului Sunshine Beach nu corespundeau celor ale hotelului inițial. Camerele erau învechite, nu aveau vedere la mare, ci într-o parcare și spre locul de încărcare/descărcare alimente hotel, toaletele aveau mobilier degradat, lenjeria de pat era uzată”, s-a arătat în acțiunea depusă la instanță.
Proces deschis în 2019
Procesul a fost deschis în octombrie 2019, adică la câteva luni de la revenirea în țară, iar dosarul a trecut mai întâi pe la Judecătorie și Tribunal, după care a ajuns la Curtea de Apel Suceava, care a dispus însă restituirea cauzei la Tribunal pentru rejudecarea apelului. Cert este că în timpul procesului firma de turism a invocat că vina a fost a integrală a hotelului, iar în cele două zile în care au fost mutați, botoșănenii au fost cazați într-un hotel de cinci stele și ar fi beneficiat de servicii suplimentare.
În schimb, botoșănenii au arătat că au acceptat varianta numai pentru a nu rămâne pe străzi, iar așa zisa ofertă de compensare a constat într-un „platou de fructe”, care în fapt era o farfurie cu bucăți de fructe rămase de la masa de prânz, o sticlă de vin, 30 de minute de tratament SPA și o mașină pentru două zile, deși ei plătiseră servicii all inclusive.
Daune morale în valoare de 3.000 euro
Prin ultima sentință, Tribunalul Botoșani a stabilit daune materiale la 294 de euro, reprezentând diferența dintre tarifele de cazare practicate de hoteluri pentru cele două nopți de cazare, dar a menținut valoarea daunelor morale de 3.000 de euro decisă de instanța de fond.
„Tribunalul constată că, în raport de dispozițiile art. 14 alin. 1 OG nr. 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie şi serviciile de călătorie asociate, precum şi pentru modificarea unor acte normative, pârâta-apelantă, în calitate de agenție de turism organizatoare, este responsabilă de buna executare a serviciilor incluse în pachet, chiar dacă aceste servicii urmau să fie asigurate de alt furnizor”, au motivat judecătorii, care au adăugat că botoșănenilor nu le-a fost acordată posibilitatea de a opta, ci au fost cazați la un alt hotel, fără să li se recunoască și dreptul la reducerea prețului și despăgubiri.
Însă, cum nici această hotărâre a Tribunalului nu este definitivă, există posibilitatea ca decizia finală să vină din partea Curții de Apel Suceava, dacă agenția de turism va formula recurs.