vineri, mai 23, 2025
AcasăLocal BTÎnviorare cu jandarmii la Tabăra Militară Airsoft Agafton - Botoșani 

Înviorare cu jandarmii la Tabăra Militară Airsoft Agafton – Botoșani 

Vineri dimineață, participanții la Tabăra Militară Airsoft Agafton, organizată de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Botoșani, în parteneriat cu Clubul Sportiv Airsoft Botoșani, au avut parte de o trezire mai puțin obișnuită.

De această dată, jandarmii au fost cei care le-au dat deșteptarea și i-au coborât pe terenul de sport al Taberei ,,Codrii de Aramă”.

Cosmin, elev jandarm de la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Fălticeni, aflat în practică în această perioadă la Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, a desfășurat cu cei 85 de tineri un program de înviorare, după care le-a povestit cum se desfășoară o zi din viața unui elev jandarm și ce trebuie să facă pentru admiterea la o școală militară.

Activitatea a continuat cu un dialog, în cadrul căruia specialiștii din cadrul Compartimentului Prevenirea și Combaterea Faptelor Antisociale le-au explicat modalitățile de prevenire a faptelor antisociale, efectele negative ale consumului de substanțe interzise, riscurile și urmările legale ale săvârșirii unor fapte de acest gen.

Activitatea s-a desfășurat la invitația Direcției Județene pentru Sport și Tineret Botoșani, jandarmii participând la toate cele șase ediții ale taberei organizate până acum.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
15.6 ° C
15.6 °
14.4 °
93 %
5.3kmh
100 %
vin
15 °
S
16 °
D
9 °
lun
16 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a dus scuza că nu ai văzut biletul din parbriz, poate așa ar trebui scrise și amenzile.

EDITORIAL

După cum probabil știți și dumneavoastră, românii reacționează diferit atunci când sunt împresurați de nemulțumiri și dezamăgiri din partea partidelor. Astfel, unii dintre ei...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă vă dă înapoi Stăpânirea, turul doi Cum îl votați pe Călin Fără buletin? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...