Autorul crimei cumplite din urmă cu două zile a fost prins. În vârstă de doar 24 de ani, acesta a fost identificat chiar cu ajutorul proprietarei stânei la care lucra victima.
Incidentul a avut loc luni noapte, la o stână din apropierea localităţii Poiana. Un bărbat de 66 de ani, angajat ca cioban, a fost găsit fără suflare într-o încăpere de la stână. Cea care a făcut descoperirea macabră a fost proprietara stânei. Aceasta s-a alarmat de faptul că bărbatul nu îi răspundea la telefon de aproape o zi. Inițial femeia a crezut că nu răspundea pentru că acesta dormea sau era sub influența băuturilor alcoolice. Din acest motiv, a decis să verifice ea însăși care era starea bărbatului.
Când a ajuns, l-a găsit pe acesta fără suflare, cu fața în jos și cu mai multe răni pe corp. Speriată, femeia a sunat imediat la 112, cerând ajutorul cadrelor medicale. Intervenția acestora a fost însă mult prea târzie. “Din păcate persoana găsită era decedată de mai bine de 12 ore și nu au mai fost necesare manevre de resuscitare. Cadavrul prezenta rigiditate deja și a fost constatat decesul”, a precizat un asistent din cadrul SJA Botoșani.
Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, care au solicitat o autopsie. „Întrucât victima prezenta leziuni la nivelul corpului a fost dispusă efectuarea unei autopsii pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului. Totodată a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de omor”, a precizat agent principal Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.
Autorul internat la psihiatrie
Din câte se pare, proprietara stânei a recunoscut papucii unui bărbat la intrarea în camera în care a fost găsit ciobanul mort. Acesta obişnuia să vină deseori în vizită la victimă, dar atunci nu era nici urmă de el, ci doar papucii.
Ulterior, oamenii legii l-au identificat, în persoana unui tânăr de 24 de ani, din judeţul Iaşi. Acesta a fost ridicat de poliţişti şi internat în secția de psihiatrie a Spitalului Județean pentru a fi supus unor investigaţii de specialitate.