duminică, aprilie 13, 2025
AcasăLocal BTAnsamblu folcloric invitat peste hotare la un renumit festival

Ansamblu folcloric invitat peste hotare la un renumit festival

Ansamblul folcloric “Hora”, din Vlăsinești, va reprezenta țara la cea de a XV-a ediție a ”Festivalului folcloric de cântece și dansuri”, organizat în perioada 11 – 17 iulie, în orașul Herceg Novi – Muntenegru.

Invitația a fost primită de la Organizația Festivalurilor Folclorice din Muntenegru (OFFHN). La acest festival vor participa ansambluri artistice din toate colțurile lumii.

Este onorant pentru noi să reprezentăm țara la un festival de o asemenea amploare. Am dat curs acestei invitații din dorința de a prezenta tradițiile, portul popular, dansul și cântecele românești culese din vetrele folclorice ale Moldovei la un festival renumit din străinătate. Pe această cale, doresc să mulțumesc pentru sprijinul acordat Consiliului Local Vlăsinești și sponsorilor care au făcut posibilă prezența la acest eveniment a ansamblului comunei noastre”, a declarat Andrei Bouariu, primarul comunei Vlăsineşti.

Potrivit edilului, ansamblul nu se află la prima participare la un festival international. Tinerii artiști iubitori de folclor au mai fost în Bulgaria, Germania, de două ori în Statele Unite ale Americii și în Cehia. Ansamblul coordonat de Alexandru Boaru a mai fost prezent de-a lungul anilor la festivaluri județene, regionale și naționale, manifestări la care a obținut numeroase trofee și premii.

Ansamblu înființat în anul 2009

Ansamblul “Hora” a fost înființat în aprilie 2009, la iniţiativa senatorului Lucian Trufin, atunci primarul comunei Vlăsineşti. Consiliul Local al acestei comune cu vechi tradiţii folclorice a hotărât înfiinţarea unui ansamblu artistic de interpreţi vocali, instrumentişti şi dansatori, care să perpetueze zestrea de cântec şi vers popular, muzica lăutărească şi dansul tradiţional, lăsate drept moştenire de înaintaşi.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
13.8 ° C
13.8 °
13.6 °
59 %
2.5kmh
2 %
D
19 °
lun
15 °
mar
16 °
mie
19 °
J
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...