În luna august, Memorialul Ipotești va găzdui Festivalul Național „Seri Melancolice Eminesciene”, un eveniment cultural muzical deosebit, organizat într-o formulă nouă.
În perioada 11 – 14 august, porțile Memorialului se vor deschide nu doar pentru iubitorii de folk, ci și pentru pasionații de blues și jazz. Prezentatori și realizatori de muzică ai Radio-Televiziunii Române îi vor purta pe spectatori în timp, prin proiecțiile cu și despre interpreții de muzică folk, blues și jazz.
La realizarea acestui proiect și-au dat concursul mai multe instituții de cultură din Botoșani: Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și Școala Populară de Arte „George Enescu”, cu sprijinul și implicarea directă a Consiliului Județean.
Patru seri memorabile de muzică
Organizatorii își doresc să ofere, prin spectacolul în aer liber, într-un loc încărcat de mirosul florilor, de natură și poezie, patru seri memorabile de muzică.
Evenimentul va debuta cu concursul de folk, la care s-au înscris 22 de concurenți la secțiunea individual și 12 la secțiunea grup folk, geografia concursului cuprinzând județele Bârlad, București, Bacău, Piatra Neamț, Darabani, Dorohoi, Suceava, Tecuci, Iași, Bistrița. Juriul festivalului va nominaliza premianții în baza interpretării pe scena de la Ipotești a pieselor pregătite pentru concurs, precum și câștigătorul marelui trofeu „Mihai Eminescu” de la această ediție.
În serile dedicate folkului, vor urca pe scena festivalului Seri Melancolice Eminesciene, pe 11 august – Ion Razza (Republica Moldova), Emeric Imre (Cluj Napoca) și Mircea Baniciu (București), iar pe 12 august – Daniel Iancu (Constanța) și Fără Zahăr (Dorohoi).
În zilele de 13 și 14 august, spectatorii vor avea parte de seri dedicate blues-ului și jazz-ului. Astfel, pe 13 august vor evolua Sorin Zlat (Bacău), Mike Godoroja & Blue Spirit și prietenii (București), iar pe 14 august, în cadrul workshop-ului ținut de Florian lungu (Moșu), ca invitat – Formația Dixi Tram (Iași), și în recital – Trenul de Noapte cu Petrescu Marcian la harmonică (București) și Balkanamera Jazz Q, cu Liviu Mărculescu la trombon și bucium (Iași).
În deschiderea Serilor Melancolice Eminesciene vor cânta botoșănenii Andrei Pițu, elev la Liceul de Artă „Ștefan Luchian” și Karina Todireanu, studentă la Universitatea Națională de Muzică din București (secținea compoziție jazz, clasa profesorului Mircea Tiberian).
Întregul eveniment va fi moderat de Doru Ionescu și Florian Lungu (Moșu). Doru Ionescu, Mike Godoroja și Florian Lungu (Moșu) vor prezenta și proiecțiile din cadrul workshop-ului.
În perioada 11 -14 august, la Memorialul Ipotești vor avea loc și alte activități dedicate publicului. După încheierea spectacolelor, organizatorii vor asigura mijloace de transport pentru spectatori, pe ruta Ipotești – Botoșani.