Trei femei au ajuns la spital, după ce au fost victimele unui accident produs de un botoșănean în județul Suceava. Accidentul a avut loc sâmbătă pe DN17, din direcția Bistrița către Vatra Dornei.
La un moment dat, la intrare într-o curbă uşoară la stânga, din cauza neadaptării vitezei pe carosabilul umed şi în condiţii de ploaie abundentă, autoturismul marca VW Golf 4 a derapat şi a pierdut controlul autoturismului, moment în care, autoutilitara marca VW Transporter, din cauza nepăstrării distanţei a intrat în coliziune faţă spate, potrivit newsbucovina. Din fericire, cele trei victime s-au ales cu răni ușoare.
La fața locului a ajuns un echipaj de poliție, cei doi șoferi fiind testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În acest caz s-a deschis un dosar de cercetare penală, iar cercetările sunt efectuate de către lucrătorii Compartimentului Rutier Vatra Dornei.
Sursă foto: newsbucovina