Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din localitatea Santa Mare, și-a pierdut viața într-un incendiu care i-a cuprins casa. S-a întâmplat joi după-amiază. Cu câteva ore înainte de a observa că locuința este cuprinsă de flăcări, vecinii l-au văzut în curte, aprinzând mai multe resturi vegetale de lângă clădire. Lăsat nesupravegheat, focul s-a extins la casă.
„Chemați în ajutor, pompierii militari de la Gărzile de Intervenție Ștefănești și Trușești, au ajuns, în cel mai scurt timp, la fața locului. Aceștia au constatat că întreaga locuință era cuprinsă de flăcări, existând pericolul de propagare a flăcărilor la casa vecinilor. Concomitent cu acțiunea de stingere, pompierii au început și căutarea proprietarului despre care nu se știa dacă era sau nu în interior, în momentul izbucnirii incendiului. Din nefericire, acesta a fost găsit decedat, într-una dintre camere”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Intervenția a fost îngreunată de cantitatea mare de materiale combustibile care erau depozitate în interiorul casei.