Două persoane, soț și soție, în vârstă de 36, respectiv 34 de ani, au ajuns în stare gravă la spital, după ce mașina în care se aflau, un autoturism marca BMW, s-a dat de mai multe ori peste cap, iar cei doi au fost proiectați prin parbriz.
Accidentul a avut loc vineri dimineață, pe drumul ce leagă localitățile Plopenii Mari și Plopenii Mici de Ungureni. BMW-ul în care se aflau cei doi a intrat în depășirea a două autoturisme, însă, în momentul în care șoferul a încercat să reintre pe banda lui, roata din dreapta spate a mașinii a prins acostamentul, mașina a intrat în derapaj, s-a balansat, iar apoi, s-a răsturnat de câteva ori pe șosea.
În momentul impactului cei doi soți au fost aruncați prin parbriz și proiectați pe carosabil.
Două ambulanțe au fost trimise în scurt timp la fața locului pentru a prelua răniții. Femeia a fost preluată de o ambulanță de la Săveni, iar bărbatul, care se afla la volanul mașinii, a fost preluat de o ambulanță cu medic de la Botoșani.
„Ambii pacienți prezentau policontuzii prin accident rutier. Femeia prezenta un traumatism cranian important, comoție cerebrală și multiple contuzii la nivelul membrelor. Bărbatul a suferit un traumatism cranian, cranio-facial și traumatism toracoabdominal grav. Ambii au fost stabilizați și transportați la Urgențe pentru mai multe investigații de specialitate”, a precizat un medic din cadrul SJA.
La fața locului au ajuns și mai multe echipaje de poliție fiind deschisă o anchetă pentru a se stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.