Învățământul dărăbănean este în doliu după ce Alexandrina Zvorișteanu, educatoarea care a format generații întregi de copii, s-a ridicat la ceruri. Educatoare la Școala „Leon Dănăilă” din Darabani, aceasta s-a stins la vârsta de 72 de ani, după o lungă suferință.
„Familia, foștii colegi, dar mai ales zecile de generații de copii, nu vor uita devotamentul, profesionalismul, blândețea și bunătatea doamnei educatoare, oferite până la sacrificiu, tuturor. Conducerea Școlii Gimnaziale “Leon Dănăilă” Darabani împreună cu cadrele didactice, transmit sincere regrete familiei îndurerate! Drum lin la ceruri, doamna educatoare!” este mesajul unității de învățământ din Darabani.
Dumnezeu să o odihnească!