Amenințat cu suspendarea autorizației de mediu pentru o perioadă de şase luni, Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) de la Stăuceni funcționa în cursul zilei de ieri, însă nu se știa pentru ce perioadă.
Chiar dacă reprezentanții Consiliului Județean (CJ) au demarat procedurile pentru obținerea noii autorizații integrate de mediu, iar operatorul – Diasil Service SRL – a pus în funcțiune toate stațiile de tratare a levigatului, groapa de gunoi ar putea fi închisă.
Asta pentru că, cel puțin din punctul de vedere al celor de la Mediu, depozitul nu întrunește toate condițiile pentru a funcționa legal.
„Urma să aibă loc o nouă rundă de discuții, până pe 10 iunie, la inițiativa CJ și a operatorului, însă, deși am așteptat, nu am mai fost convocați. Nu știu care au fost motivele. Am solicitat și punctul de vedere de la Garda de Mediu – Comisariatul Județean Botoșani, care ne-a trimis la Garda Națională de Mediu – structura centrală.
Îi voi comunica domnului prefect situația existentă, după care până la finele acestei săptămâni se va lua o decizie. Care va fi aceasta, este greu de spus. Cert este că depozitul nu a fost proiectat să funcționeze cu această cantitate de levigat”, a spus directorul executiv al Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Botoșani, Eugen Mateciuc.
Reprezentanții CJ dau vina pe cei de la mediu
De partea cealaltă, reprezentanții CJ spun că situația de la CMID Stăuceni s-a schimbat radical, întrucât au fost demarate procedurile pentru revizuirea autorizației integrate de mediu, care are ca termen de finalizare luna august a.c., iar nivelul de levigat din corpul depozitului a scăzut cu doi metri.
„Noi am solicitat încă de anul trecut declararea situației de urgență, însă domnii de la APM și Garda de Mediu au considerat că nu sunt motive. Din cauza lor nu s-a aprobat atunci situația de urgență.
Noi suntem acum cu pașii legali pentru obținerea autorizației de mediu. Am realizat studiul de fezabilitate, care este aproape de final, și urmează să scoatem (n.r., la licitație) proiectul tehnic și execuția pentru consolidarea digului”, a spus vicepreședintele CJ, Dorin Birta.
Au fost şase luni pentru remedierea deficienţelor
Notificarea privind posibila suspendare a autorizației de mediu de la CMID Stăuceni a fost înaintată către Agenția pentru Protecția Mediului încă din 15 noiembrie 2021, după de comisarii de mediu au făcut un control la depozitul de deșeuri. Atunci s-a dispus luarea imediată a unor măsuri pentru evitarea unui posibil accident ecologic, din cauza cantității mari de levigat adunată la baza depozitului, dar și a alunecărilor de teren care puneau în pericol stabilitatea celulei de depozitare.
Termenul limită pentru intrarea în legalitate a fost de 31 decembrie 2021. În noiembrie 2021, CJ a dispus alocarea unor sume importante pentru realizarea lucrărilor de consolidare, fiind sesizată inclusiv Instituția Prefectului pentru declararea stării de urgență în cazul CMID Stăuceni, astfel încât instituția să poată obține toate autorizațiile și avizele necesare în regim de urgență pentru demararea lucrărilor.
Doar că lucrările de consolidare a digului nu puteau fi efectuate fără evacuarea parțială a levigatului adunat în corpul depozitului. În plus, întrucât staţia de tratare a levigatului prin osmoză inversă nu putea fi utilizată fără modificarea autorizației integrate de mediu, CJ a demarat la finele anului trecut procedura de autorizare.
Concomitent, cei de la Diasil au atacat în instanță atât măsurile dispuse de Garda de Mediu, cât și notificarea APM, solicitând suspendarea raportului de inspecție, dar și notificarea APM pe motiv că măsurile ar fi nelegale, iar termenele de 60 de zile stabilite de Garda de Mediu ar fi fost nerealiste, întrucât era sezon rece.
Garda de Mediu a decis atunci să aștepte expirarea termenului de conformare, iar în aprilie a.c. s-a mers din nou în control la depozitul de la Stăuceni, unde s-a constatat că două măsuri dispuse la controlul din noiembrie nu erau realizate – revizuirea autorizației și evacuarea levigatului. Prin urmare, în luna mai a fost înaintată către APM Botoșani o a doua notificare privind suspendarea autorizației de mediu până la conformare.
Prefectul județului, Sorin Cornilă, a încercat să medieze conflictul iscat între cei de la Mediu și cei de la depozitul de deșeuri, însă nu s-a ajuns la o soluție amiabilă. Asta deși prefectul județului recunoaștea că situația de la CMID Stăuceni este destul de sensibilă, iar în situația în care nu se va intra în legalitate, există riscul ca județul să nu mai aibă un depozit în care să fie colectate deșeurile.
Deşeuri depozitate greşit din start
Depozitul de deșeuri de la Stăuceni a fost realizat cu fonduri europene și presupunea tocmai respectarea tuturor normelor de mediu europene. Lucrările au început în 2012 și au durat aproape trei ani, costând peste 43 de milioane de lei, adică aproape 11 milioane de euro, aici fiind incluse și costurile pentru închiderea fostelor platforme de gunoi neecologice. Depozitul a fost pus în funcțiune în 2016, dar după numai trei ani de la deschidere, în septembrie 2019, în incintă a izbucnit un incendiu masiv, din cauza autoaprinderii materialelor depozitate acolo, pe fondul inexistenței instalației de captare a gazului.
Verificările făcute atunci au scos la iveală că operatorul ar fi început depozitarea deșeurilor din colțul opus față de cum fusese menționat în regulamentul de administrare a depozitului. Din acest motiv, apa pluvială rezultată în urma ploilor, care în mod normal trebuia dirijată printr-o serie de by-pass-uri direct în canalizare, a ajuns să se adune în corpul depozitului împreună cu levigatul din deșeuri.
Bani investiţi de CJ în ciuda neregulilor
Încă de atunci, cei de la Mediu au trasat o serie de măsuri pentru intrarea în legalitate. Doar că în toamna lui 2020, din corpul depozitului a început să se scurgă levigat direct în rigola perimetrală de colectare a apelor pluviale și apoi în pârâul Burla. În noiembrie 2020 a urmat o nouă verificare, de data aceasta de la Comisariatul General al Gărzii de Mediu, când s-au trasat noi măsuri de intrare în legalitate. Încă de atunci se punea problema cantității prea mari de levigat din depozit. Doar că, în loc să dispună extragerea lui de pe atunci, CJ a preferat să cumpere o serie de instalații, prin care și o nouă stație de tratare cu osmoză inversă cu o capacitate de 150 de metri cubi.
Problemele cu levigatul s-au suprapus pe o altă situație la fel de gravă. Astfel, din cauza unor alunecări de teren care au apărut în adâncime, digul estic al celulei de depozitare a suferit o serie de tasări și fisuri, care ar putea duce la iminența unor deversări necontrolate de levigat și implicit la contaminarea apelor subterane și de suprafață cu levigat.
Garda de Mediu a dispus din nou luarea unor măsuri urgente pentru evitarea unui accident ecologic. Era martie 2021, iar CJ a solicitat o expertiză tehnică, care a fost finalizată abia în toamnă, concluzia fiind că se impune consolidarea de urgență.