Zeci de botoșăneni au mers, de la primele ore ale zilei, la Centrul de Transfuzii Sanguine (CTS) Botoșani.
Reprezentanții centrului au organizat, împreună cu mai multe organizații din județ, un eveniment pentru a marca ziua de 14 iunie. Începând din 2004, această zi este marcată pentru a celebra donatorul de sânge. Și nevoia tot mai mare de sânge din aceste vremuri a făcut ca reprezentanții CTS să organizeze acest eveniment. Chiar de la primele ore ale dimineții, peste 20 de botoșăneni au fost prezenți pentru a dona sânge.
Ca niciodată, însă, criza de sânge pare tot mai acută. “În această perioadă suntem deficitari pe toate grupele de sânge. Avem rezerve minime, între două și zece unități pe fiecare grupă, ceea ce este foarte puțin. Le mulțumim tuturor celor care s-au implicat, atât organizațiile non guvernamentale, cât și autoritățile locale”, a precizat medicul Paraschiva Temneanu, medicul coordonator al CTS Botoșani.