Sâmbătă, pe 11 iunie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier și cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu reprezentanți ai Agenției Naționale Antidrog au desfășurat, pe raza municipiului Botoșani, activități informativ-educative în scopul prevenirii și conștientizării riscurilor, ca urmare a consumului de droguri.
„În cadrul acestor activități au fost oferite recomandari populației, menite să promoveze un stil de viață sănătos și responsabil, prin care să se evite abaterile de la normele sociale. Astfel, au fost aduse în atenția cetățenilor riscurile consumului de droguri, respectiv faptul că substanțele psihoactive reprezintă unul dintre cele mai mari pericole, întrucât consumul acestora creează dependenţă, iar această dependență produce consecinţe dăunătoare pentru cel dependent şi pentru cei din jurul său”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.
Totodată, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat o activitate de informare în 10 societăți comerciale, cu privire la riscurile tolerării consumului de droguri în baruri și restaurante, activitatea adresându-se administratorilor și angajaților.