sâmbătă, aprilie 12, 2025
AcasăLocal BTPas important pentru reabilitarea Stadionului Municipal

Pas important pentru reabilitarea Stadionului Municipal

Municipalitatea continuă proiectul vizând reabilitarea şi modernizarea Stadionului Municipal.

Primarul Cosmin Andrei a anunţat miercuri că a fost semnat contractul cu firma Filips Art Design Iaşi pentru realizarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie (DALI).  După finalizare aceasta va fi trimisă la Compania Naţională de Investiţii, cea care va finanţa proiectul. Tot reprezentanţii CNI se vor ocupa de licitaţia pentru realizarea proiectului tehnic şi pentru desemnarea constructorului care să execute lucrările.

Potrivit edilului, în bugetul pe acest an a fost prinsă suma de 600.000 de lei pentru realizarea DALI, însă firma ieşeană s-a angajat că o va realiza cu 270.000 de lei. „Am încredere că este o firmă serioasă și nu mai reziliem contractul așa cum am făcut-o rândul trecut. Termenul de proiectare este de trei luni. Am semnat ordinul de începere și se lucrează la această documentație, după care, așa cum am spus, o vom trimite la CNI”, a mai explicat Cosmin Andrei.

“Putem lucra pe etape”

Potrivit edilului, la stadion vor fi păstrate instalaţia de nocturnă şi gazonul cu instalaţia de încălzire. „De aceea facem DALI şi nu demolăm tot. Păstrăm ce avem bun şi putem lucra pe etape, modificând pe rând peluzele, tribunele şi construind alte imobile care să aibă destinaţia în acord cu complexul sportiv, clădiri care pot fi închiriate sau pot fi folosite de administraţia publică pentru încurajarea fenomenului sportiv”, declara primarul, în urmă cu un an.

Pentru modernizarea stadionului, municipalitatea a perfectat un schimb de teren, care face posibilă extinderea spre Bulevardul Mihai Eminescu, acolo unde se va face a doua intrare, pe lângă cea din Calea Naţională. De asemenea, va fi realizată şi o parcare la Stadionul Municipal.

La începutul acestui an, cu prilejul vizitei la Botoşani, Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, a fost la Stadionul Municipal. „Aduceţi documentaţia şi vă acordăm sprijin”, le-a spus ministrul oficialilor botoşăneni.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.5 ° C
10.6 °
10.5 °
67 %
0.2kmh
100 %
S
10 °
D
15 °
lun
16 °
mar
17 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...