Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Botoşani organizează, în această perioadă, o campanie de conștientizare și informare dedicată sărbătoririi, pe 5 iunie, a Zilei Mondiale a Mediului. „Avem o singură planetă Pământ!” a fost sloganul primei conferințe mondiale pe teme de mediu care a avut loc la Stockholm în anul 1972.
După 50 de ani, acest adevăr e încă valabil: -Pământul e singura noastră planetă. Sărbătorirea Zilei Mondiale a Mediului din acest an este o invitație de a restabili legătura cu natura prin acțiuni comune de mediu. Schimbările climatice, pierderea biodiversității, poluarea și deșeurile au determinat un cod roșu pe întreaga planetă care devine mai amenințător pe zi ce trece.
Pe de altă parte, milioane de oameni sunt lipsiți de venituri, mâncare, adăpost, medicamente. Crizele energetice și alimentare care au urmat pandemiei și creșterea conflictelor în întreaga lume sunt motive suplimentare de îngrijorare. Este momentul potrivit de a începe vindecarea planetei transformând modul nostru de viață într-un mod durabil și prietenos față de mediul înconjurător.
Programul de activităţi stabilit de APM Botoșani sub genericul Zilele Mediului 2022, continuă acțiunile începute în cadrul Campaniei Naționale Curățăm România și cele pentru marcarea Zilei internaționale a biodiversității, în colaborare cu unităţi de învăţământ şi instituţii partenere, și anume întâlniri pe teme de mediu în şcoli, expoziţii de desene, dezbateri pe teme legate de mediu, activități practice, etc..
„Ziua Mondială a Mediului din acest an atrage atenția asupra faptului că, desi au trecut 50 de ani de când întreaga comunitatea internațională și-a luat un angajament important în ceea ce privește protejarea mediului, realitatea de zi cu zi ne arată că situația este mai gravă acum. Este momentul potrivit să regândim modul în care acțiunile noastre afectează mediului înconjurător, până nu e prea târziu”, a declarat Eugen Mateciuc, directorul executiv al APM Botoşani.