spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BTGrindină în judeţ după codurile portocalii (video)

Grindină în judeţ după codurile portocalii (video)

Grindina a afectat culturile în cel puţin două localități din judeţul Botoșani.

Joi seară, meteorologii au emis două avertizări imediate de cod portocaliu pentru jumătate dintre localităţile din judeţ. În două dintre ele, grindina de dimensiuni medii a căzut peste arii de câteva hectare. „Potrivit Sistemului de Gospodărire a Apelor, în localitatea Cândeşti s-a înregistrat precipitaţii de 21 de litri pe metru pătrat, în intervalul orar 18:30-19:00. Ploaia a fost însoţită de grindină de mici dimensiuni”, a precizat ofiţerul Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al ISU Botoșani.

De asemenea, la Adăşeni, localnicii au semnalat căderi însemnate de grindină, în unele locuri pământul fiind acoperit complet. Imaginile au fost publicate de pagina Meteo Nord Est.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
15.6 ° C
15.6 °
15.5 °
67 %
4.5kmh
7 %
J
16 °
vin
22 °
S
20 °
D
22 °
lun
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a reparat, iar acum se așteaptă să se strice din nou. Altfel nu se explică.

EDITORIAL

Aproape că nu e zi în care să nu apară în presă relatări despre românași de-ai noștri care s-au pricopsit cu dosare penale –...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...