Un biciclist, în vârstă de 83 de ani, a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost lovit în plin de o maşină. Incidentul s-a petrecut joi la amiază, pe strada Săvenilor din municipiul Botoşani. Bărbatul se deplasau spre ieşirea din oraş, iar în spatele său era un VW Golf, condus de un şofer în vârstă de 50 de ani.
La un moment dat biciclistul a virat brusc stânga, iar şoferul nu a mai reuşit să îl evite, lovindu-l în plin. „El mergea pe partea dreaptă şi dintr-o dată a făcut stânga, fără se semnalizeze nimic”, a spus un pasager din VW.
În urma unui apel la 112, la faţa locului au ajuns mai multe echipaje de ambulanţă şi poliţie. Cadrele medicale i-au acordat primul ajutor victimei. „Bărbatul este policontuzionat prin accident rutier, este conştient. Acesta a fost preluat de un echipaj de ambulanţă cu medic şi transporat la Unitatea de Primiri Urgenţe pentru îngrijiri de specialitate”, a precizat medicul primar Liviu Stan din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani.
Poliţiştii ajunşi la faţa locului au demarat o anchetă şi au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Traficul în zonă se desfăşoară pe un singur fir.