Ziua de duminică, 5 iunie a.c., va fi un moment de bucurie și înălțare duhovnicească pentru Penitenciarul Botoșani. În această deosebită zi se va săvârși sfințirea “Troiței Martirilor’’ ridicată în memoria celor ce au suferit în închisoare la Botoșani în perioada 1952-1964, pentru idealuri de dreptate, adevăr și credință sfântă.
Evenimentul va avea loc în curtea exterioară a unității, începând cu ora 15.00 și va fi onorat de prezența Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor de preoți și distinși oaspeți. De asemenea, vor participa foști directori care au condus această unitate în ultimii 30 de ani, reputați profesori specialiști în istorie care vor susține alocuțiuni, precum și angajați ai așezământului de detenție.
Fiind o manifestare ce se desfășoară în afara spațiului de deținere, accesul este liber tuturor persoanelor interesate să participe la eveniment.