Barbu Lăzăreanu (nume la naștere Baruch Lazarovici) s-a născut pe 5 octombrie 1881, la Botoșani și a murit pe 19 ianuarie 1957, la București. A fost un istoric literar și publicist român de origine evreiască, membru titular al Academiei Române (din 1948), doctor în filologie și un militant comunist român.
Acesta a fost salvat în timpul deportării evreilor de Regina Elena a României și de medicul și prietenul său Victor Gomoiu. A colaborat la principalele periodice ale mișcării muncitorești („România muncitoare”, „Socialismul”), iar apoi la presa ilegală a PCR.
În perioada regimului comunist, o stradă din orașul Suceava i-a purtat numele. Atât în perioada comunistă, cât și în prezent, o stradă din Botoșani și din Craiova îi poartă numele.
Activitate
Până în 1933, Lăzăreanu a fost un critic public al fascismului, fapt care a contribuit la persecuția sa de extremă-dreaptă antisemită în anii 1940. A reușit, însă, să scrie și să publice sub Frontul Național al Renașterii, dar a fost ulterior marginalizat. După ce a scăpat de o deportare în Transnistria și de o probabilă moarte în 1942, a revenit la viața publică după lovitura de stat din 1944 și democratizarea ulterioară.
A înființat, la 11 martie 1945, și condus, în calitate de rector (1945-1948) prima universitate muncitorească din România, transformată ulterior în Academia „Ștefan Gheorghiu”. A scris versuri și numeroase articole și studii despre literatura română clasică și despre folclor. Dintre acestea, cele mai importante au fost compilate în volumul „Glose și comentarii de istoriografie literară” (1958).
Lăzăreanu și-a petrecut ultimul deceniu ca scriitor decorat și precursor politic al regimului. Ca bibliotecar, a adunat, păstrat și cenzurat lucrările lăsate de Panait Istrati. A fost, de asemenea, implicat în reforma ortografică. Misiunile finale ale lui Lăzăreanu au inclus o poziție de conducere în Comitetul Evreiesc Democrat, care a funcționat ca o platformă pentru antisionism. Activitatea sa politică a fost completată de fiul său Alexandru, care avea o funcție de rang înalt în Ministerul Afacerilor Externe.
– Raluca PANȚIRU
 s-a născut pe 5 octombrie 1881, la Botoșani și a murit pe 19 ianuarie 1957, la București.){kind=link}