Proiectul județean „Singing and Living”, organizat și coordonat de Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe”, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Județean, s-a încheiat joi, 26 mai 2022, cu un concurs județean.
La concurs au participat elevi de la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi, Colegiul Național „A.T Laurian”, Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga”, Colegiul Național „ Mihai Eminescu”, Școala Populară de Artă „George Enescu” și de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe”.
Potrivit organizatorilor, proiectul vizează educarea copiilor prin muzică, integrarea limbilor străine în paralel cu păstrarea tradițiilor și obiceiurilor, într-o lume a multiculturalității și diversității artistice.
Premianții sunt:
Trofeul: Eric Cracană, Colegiul Național „A.T. Laurian
Premiul I: Luca Lazăr, Lorena Morariu, Ana Ungureanu, Ella Pădureț Nechifor și Denisa Apetrăriţei
Premiul II: Medeea Vițelaru Tudosă, Marina Barnea, Diana Elena Subran, Andreea Antochi, Diana Feodor și Anda Hîrjoi
Premiul III: Mădălina Nichiteanu, Yrene Andreea Puşchiu, David Lupașcu, Evelina Rogozneac și Georgiana Călin.
După un regal muzical, de câteva ore, juriul, constituit din specialiști, artişti remarcabili și profesori, a apreciat calitatea concursului și prestația participanților, precum și eforturile organizatorilor. Juriul a fost format din profesor Oana Maria Vasilache, inspector școlar de specialitate, profesor Oana Zamfir și Teodor Constantin Humă.
Organizatorii și coordonatorii concursului sunt: preot profesor Daniel Dascălu – directorul Seminarului Teologic „Sfântul Gheorghe”, profesor Ada Macovei – inspector şcolar general, preot profesor Partenie Apostoaie şi profesorii Cezar Grădinaru, Jeanina Cătălina Apostol, Crina Ștefan, Ioana Şcarlii și Bogdan Robotă.
„Ne dorim ca în viitor acest proiect să adune în jurul cântecului și al bucuriei transmise cât mai mulți elevi și profesori coordonatori„, a declarat Daniel Dascălu.
Proiect lansat la începutul acestui an
Proiectul judeţean „Singing and Living” a fost lansat pe 27 ianuarie 2022 şi se va încheia în decembrie 2022.
Prin acest proiect se urmărește: dezvoltarea la elevi și la cadrele didactice a abilităților de a proiecta și realiza în echipă activități de educație morală, culturală, civică si religioasă, cu impact în școală și în comunitate, sprijinirea elevilor mai puțin motivați și cu mai puțin sprijin din partea familiei, în vederea ameliorării rezultatelor școlare, a prevenirii abandonului școlar și a întăririi colaborării cu familia.
„Proiectul vizează educarea copiilor prin muzică, integrarea limbilor străine în paralel cu păstrarea tradițiilor și obiceiurilor, într-o lume a multiculturalității și diversității artistice. <Țara de sus>, așa cum este numit pe bună dreptate județul Botoșani, este bogată în tradiții și obiceiuri, pe care tinerii au datoria de a le păstra și transmite pe mai departe”, a mai transmis Daniel Dascălu.