spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BTZiua Medicinii de Urgență, marcată la Botoșani

Ziua Medicinii de Urgență, marcată la Botoșani

Vineri, 27 mai, se serbează Ziua Internațională a Medicinii de Urgenţă, una dintre cele mai importante şi solicitante ramuri ale sistemului de sănătate.

Pentru a marca această zi şi la Botoşani, coordonatorii UPU-SMURD Botoșani au decis să organizeze un eveniment prin care să arate comunității câteva dintre mijloacele de intervenție, dar şi să prezinte munca proprie.

Printr-o acțiune care se va desfăşura în Parcul Mihai Eminescu, reprezentanţii ISU şi ai SMURD vor prezenta celor prezenţi metoda Heimlich, prin care o persoană care riscă să se sufoce, din cauza unui obiect sau bucăţi de mâncare, poate fi salvată de oricine aflat în apropiere.
„Am decis să ne axăm pe această metodă pentru că este una relativ simplă de efectuat, poate fi făcută de către oricine şi face diferenţa dintre viaţă şi moarte. Noi am întâlnit tot mai des în ultima perioadă cazuri grave de persoane înecate cu resturi alimentare, iar o manevră de acest fel, făcută la timp de cineva din apropierea victimei, poate face diferenţa”, a spus medicul primar Ramona Elena Guraliuc, medicul şef al UPU-SMURD.

Structura SMURD de la Botoşani a fost înfiinţată în 2010

Conducerea şi organizarea unităţilor şi compartimentelor de primire a urgenţelor a fost reglementată pentru prima dată în anul 2007, conform Ordinului 1706-2007. Un an mai târziu, în 2008, a apărut în România Serviciul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă, 112, iar în 2009 s-a stabilit şi protocolul de triaj al pacienţilor şi astfel au apărut şi codurile de culoare, care stabilesc gravitatea bolii şi prioritatea cu care pacienţii sunt preluaţi de medici.

Pe 16 decembrie 2010 a luat fiinţă la Botoşani structura SMURD, din cadrul ISU Botoşani.

În septembrie 2013 a fost dată în folosinţă şi autospeciala de Terapie Intensivă Mobilă (TIM), care este deservită de medici şi asistenţi din cadrul UPU, specialişti în medicina de urgenţă, astfel că activitatea medicală din cadrul serviciului a devenit una centralizată, fiind format UPU-SMURD Botoşani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
15.6 ° C
15.6 °
15.5 °
67 %
4.5kmh
7 %
J
16 °
vin
22 °
S
20 °
D
22 °
lun
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a reparat, iar acum se așteaptă să se strice din nou. Altfel nu se explică.

EDITORIAL

Aproape că nu e zi în care să nu apară în presă relatări despre românași de-ai noștri care s-au pricopsit cu dosare penale –...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...