spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTPeste o sută de tone de deșeuri colectate în județ în urma...

Peste o sută de tone de deșeuri colectate în județ în urma campaniei „Curățăm România”

În cadrul campaniei „Curățăm România”, în județul Botoșani s-au colectat în perioada 4 aprilie 2022 – 20 mai a.c. peste 110.000 de kilograme de deșeuri. Informația a fost făcută publică astăzi în cadrul ședinței Colegiului Prefectural de către directorul executiv al Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Botoșani, Eugen Mateciuc.

Potrivit acestuia, în județ au fost organizate 320 de acțiuni la care au participat 14.422 de botoșăneni, angajați ai instituțiilor publice, reprezentanți ai autorităților locale, elevi, profesori și voluntari, care au colectat în total 112.406 kg de deșeuri, amestec și reciclabile.

„S-a constatat că cele mai afectate zone de aruncarea necontrolată a deșeurilor sunt zonele de agrement, parcările situate pe drumurile naționale și județene, malurile cursurilor de apă”, a spus Eugen Mateciuc (foto). Scopul campaniei naționale a fost, pe lângă ecologizarea unor zone afectate de depozitări necontrolate de deșeuri, schimbarea comportamentului și percepției populației prin responsabilizarea individuală în ceea ce privește protecția mediului înconjurător.

Simultan cu lansarea campaniei, Administrația Fondului de Mediu a lansat Programul privind ecologizarea zonelor afectate de deșeuri „Curățăm România”, program de finanțare destinat autorităților locale. Suma alocată sesiunii de finanțare este de 27 milioane lei, iar finanțarea se acordă în cuantum de 100 % din valoarea totală eligibilă a proiectului. În funcție de numărul locuitorilor din UAT-urile beneficiare, se vor acorda sume între 3.000 și 30.000 de lei.

În cadrul campaniei, sunt eligibile proiectele care au ca scop ecologizarea zonelor afectate de poluarea cu deșeuri (plastic, metal, deșeuri de echipamente electrice și electronice, sticlă, hârtie, cartoane, lemn, cauciuc, materiale textile, baterii și acumulatori, anvelope), inclusiv a gospodăriilor, zonelor de protecție din jurul lacurilor naturale, a lacurilor de acumulare, cursurilor de apă, digurilor, a canalelor, barajelor și a altor lucrări hidrotehnice, a câmpurilor și pădurilor de pe raza teritorială.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
17.8 ° C
18.8 °
17.8 °
61 %
0.5kmh
100 %
S
20 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...