spot_img
luni, aprilie 21, 2025
AcasăLocal BTPermis de conducere uzat înlocuit cu un fals

Permis de conducere uzat înlocuit cu un fals

Un cetățean ucrainean a încercat să intre în România cu un permis de conducere falsificat. S-a întâmplat luni seară (n.r. pe 23 mai a.c.), în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut. În vârstă de 44 de ani, acesta s-a prezentat pentru a intra în țară, el aflându-se la volanul unui autoturism.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităților ucrainene, pe care erau aplicate fotografia și datele sale, dar permisul a trezit suspiciuni polițiștilor de frontieră. Prin urmare, aceștia au efectuat verificări suplimentare și au constatat că permisul cu pricina nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

„În portofelul bărbatului, în urma unui control amănunțit, a fost descoperit și permisul de conducere autentic, cu aceleași date ca și cel falsificat. Bărbatul a declarat polițiștilor de frontieră că a procurat documentul falsificat gratuit, pentru că permisul autentic era uzat”, a precizat Minodora Răcnea, purtător de cuvânt în cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani. În cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
21.6 ° C
21.6 °
21.6 °
48 %
1.4kmh
5 %
lun
25 °
mar
25 °
mie
25 °
J
25 °
vin
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Au mai prins curaj acuma, au văzut că chiar vine primăvara.

EDITORIAL

Trăim o lume fragmentată de conflicte care au tendința de a se globaliza și de polarizări culturale duse la extrem. Se simte însă o...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...