miercuri, aprilie 2, 2025
AcasăLocal BTNumărul refugiaților ucraineni oscilează de la o zi la alta

Numărul refugiaților ucraineni oscilează de la o zi la alta

Numărul refugiaților ucraineni care ajung în țară oscilează de la o zi la alta, în funcție de evoluția conflictului militar. Potrivit unui comunicat de presă transmis astăzi de Instituția Prefectului, în ultimele 24 ore, prin Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca au intrat în țară 59 de persoane și 15 vehicule.

„La ora 8, erau cazați în spațiile de cazare temporară puse la dispoziție de către autoritățile din Botoșani, 25 de cetățeni. Toate instituțiile implicate în gestionarea acestei situații sunt în legătură permanentă și desfășoară activități în mod integrat pentru ca persoanele care se refugiază din fața războiului să treacă mai ușor prin aceste momente. Situația este în dinamică, datele cu privire la locurile de cazare modificându-se continuu”, se mai arată în informarea transmisă de Instituția Prefectului.

Potrivit acelorași surse, angajații Ministerului Afacerilor Interne, pompieri, polițiști de frontieră, jandarmi, polițiști, lucrători vamali, medici veterinari, reprezentanți ai Instituției Prefectului, Direcției de Sănătate Publică și Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor sunt la datorie 24/7 și lucrează în sistem integrat alături de autoritățile locale, societatea civilă și mediul privat din județul Botoșani pentru a veni în sprijinul tuturor persoanelor care sosesc din zona de conflict și au nevoie de ajutor. Astfel, cetățenii ucraineni care intră în România prin Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca beneficiază de apă, alimente, asistență medicală și pot obține informații legate de problemele cu care se confruntă.

Sprijin financiar oferit de Crucea Roşie 

Vă reamintim că, Societatea Națională de Cruce Roșie oferă sprijin financiar persoanelor care fug de conflictul din Ucraina și care locuiesc în România. Mai multe informații despre programul financiar și despre cum se pot înregistra, pot afla de pe paginile de internet ukrainefinancialassistance.ifrc.org sau crucearosie.ro.

La nivelul județului Botoșani există un centru integrat dedicat sprijinirii refugiaților din Ucraina care funcționează 24/7. La Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției (CJCCI) pot fi obținute informații legate de cazarea refugiaților, dar și despre modul în care pot fi făcute donații.

Totodată, de la nivelul acestui centru se pot obține și alte informații utile cetățenilor ucraineni care se află pe raza județului Botoșani, respectiv unde se pot adresa în caz de probleme medicale sau în cazul în care au nevoie de ajutorul unor instituții, ce reguli trebuie respectate la locurile de cazare pentru refugiați.

▶Datele de contact ale CJCCI: 0756.05.55.91; 0756.13.13.98 ; 0756.19.27.37

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
8.9 ° C
9.6 °
8.9 °
97 %
3.1kmh
100 %
mie
9 °
J
9 °
vin
16 °
S
16 °
D
1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Încerci cu frumosul inițial și dacă nu ține, mai adaugi ceva mai pe înțelesul celor cărora te adresezi.

EDITORIAL

Frământările sociale din ultima vreme nu sunt singulare în istoria recentă a românilor. De-a lungul ultimelor două secole, istoria a consemnat multe asemenea momente....

EPIGRAMA ZILEI

La acea vorbă străveche („Nu te culca pe-o ureche!”) Am o întrebare ... nouă: Se poate pe amândouă? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...