Consilierii municipali au avut luni şedinţă extraordinară pentru a modifica hotărârea aprobată în ultima şedinţă ordinară vizând organizarea unor manifestări dedicate Zilelor Municipiului Botoşani, în perioada 13 – 15 mai. Aleşii locali au votat pentru ca municipalitatea, prin Direcţia de Servicii Publice, Sport şi Agrement, să încheie un protocol de colaborare cu societatea Yannis Baby Park SRL, în vederea organizării acestor manifestări, în Parcul Regional de Agrement Turistic şi Sportiv Cornişa.
Totodată, s-au alocat 70.000 de lei de la bugetul local, la care se vor adăuga banii obţinuţi din sponsorizări, care vor fi folosiţi pentru plata artiştilor locali şi naţionali.
Festivalul va include şi concerte
Societatea parteneră a municipalităţii va acoperi costurile cu amplasarea unei scene, cu lumini, lasere, sistem de sonorizare. Michail Lichiardopol, managerul societăţii Yannis Baby SRL, a declarat că se va ocupa de zona unde va fi amplasat un parc de distracţii, dar şi de zona unde vor veni comercianţi cu mici, bere şi alte produse nelipsite de la manifestările unde participă un public numeros. Zona destinată acestor activităţi este de 3000 de metri pătraţi.
De contractarea artiştilor se ocupă Liviu Sorinel, impresar la Filarmonica „George Enescu” Botoşani. Liviu Sorinel a declarat că marţi, 10 mai, îi va anunţa pe artiştii care vor evolua pe scena festivalului.
DSPSA va asigura sursa de energie electrică şi sursa de apă curentă. De salubrizarea zonei se vor ocupa echipe de la Urban Serv. În toate cele trei zile de festival, în zonă se vor afla poliţişti locali, jandarmi şi poliţişti de la Serviciul Rutier pentru a asigura buna desfăşurare a manifestării.