spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăLocal BTCod galben de ploi în Sudul județului

Cod galben de ploi în Sudul județului

Meteorologii au emis un cod galben de manifestări de instabilitate atmosferică valabil pentru 9 mai, ora 12 și 9 mai, ora 21.00

Avertizarea este valabilă pentru centrul și local nord-estul țării și sudul județului Botoșani, așa cum arată harta.

Începând cu orele amiezii, în cea mai mare parte a Transilvaniei și a zonei montane și local în nord-vestul Moldovei și Maramureș, gradul de instabilitate atmosferică se va accentua treptat. Vor fi perioade cu averse ce pot avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și condiții de grindină de dimensiuni mici. Cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp, iar punctiform 25-35 l/mp.

Trecător și pe arii restrânse, astfel de fenomene se pot semnala și în vestul țării și restul zonelor montane și submontane, iar din a doua parte a nopții în Muntenia va ploua pe arii extinse. Pe parcursul zilei de mâine, 10 mai, instabilitatea atmosferică se va manifesta în jumătatea de sud-vest a țării.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
8.9 ° C
8.9 °
8.9 °
92 %
0.9kmh
89 %
D
25 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °
J
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...