joi, aprilie 10, 2025
AcasăLocal BTIncendiu într-un bloc ANL din municipiu. Mai mulți locatari au fost evacuați...

Incendiu într-un bloc ANL din municipiu. Mai mulți locatari au fost evacuați (VIDEO)

Panică într-un bloc de pe strada Aleea Călugăreni din municipiul Botoșani după ce, într-un apartament situat la etajul 2, a izbucnit un incendiu. În momentul producerii evenimentului, în interior se aflau cele două fiice ale proprietarului, în vârstă de 18 respectiv 11 ani. Cea mai mică dintre ele a observat fumul și a dat alarma, după care au ieșit din apartament.

„La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani. La sosirea forțelor de intervenție, ardeau cu flacără bunurile din interiorul bucătăriei, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga locuință”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de urgență Botoșani,

Un fum dens ieșea atât pe geamul apartamentului, cât și pe casa scării. Concomitent cu acțiunea de stingere s-a acționat pentru evacuarea persoanelor de la etajele superioare, dar și pentru aerisirea spațiului. În total, au fost evacuate de către pompieri patru persoane, trei bărbați și o femeie. Alți cinci locatari s-au autoevacuat. Incendiul este lichidat. Cauza probabilă de producere a fost stabilită ca fiind scurtcircuit.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie ușoară
4.5 ° C
4.6 °
2.8 °
74 %
4.1kmh
100 %
J
5 °
vin
5 °
S
8 °
D
15 °
lun
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce s-a uitat doamna galeș la candidatul PSD de primar și deja l-a pus DNA sub control judiciar.

EDITORIAL

Urmărind în urmă cu ceva timp meciul de fotbal dintre San Marino și România, gândurile m-au dus, fără să vreau, spre Rusia. Dar nu...

EPIGRAMA ZILEI

S-a mai spart azi o blocadă Din calea destinului: Nașul e avid să vadă Puța ... finului!  -Dumitru Monacu

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...