spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăLocal BTCortul Covid dispare din curtea Spitalului Județean (video)

Cortul Covid dispare din curtea Spitalului Județean (video)

Conducerea celui mai mare spital din judeţ renunţă la cortul de mari dimensiuni care a deservit Unitatea de Primiri Urgențe mai bine de jumătate de an.

Mai exact, după şapte luni de utilizare, cortul de petreceri de la Spitalul Județean a fost scos din uz şi preluat de firma care l-a montat în luna octombrie. Conducerea unităţii sanitare a renunţat la soluţia de avarie cauzată de pandemie şi de lucrările de extindere şi reabilitare de la UPU. „Profităm şi de încălzirea vremii, dar şi de reducerea considerabilă a cazurilor de Covid. În scurt timp se va intra şi în noua cădire a UPU, reabilitată şi utilată la standarde moderne, astfel că s-a decis renunţarea la acest cort”, a precizat economista Doina Caba, managerul Spitalului Județean de Urgenţă.

Potrivit reprezentanţilor unităţii sanitare, costul lunar al închirierii cortului a fost de 14.836 lei cu TVA, ceea ce ar însemna puţin peste 100.000 de lei, sau 21.000 de euro în tot acest interval de timp.

Deşi un tarif destul de mare cadrele medicale spun că soluţia a fost luată în interesul pacientului, având în vedere spaţiul extrem de redus din UPU în prezent şi nevoia de a se crea circuite separate pentru bolnavii de Covid şi NonCovid.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
13.3 ° C
14.6 °
13.3 °
92 %
0.3kmh
98 %
D
23 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °
J
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...